ADPM Coffee Break ADPM Cool Stiri externe

Vedete care au cumpărat castele medievale

Scris de Ana Kozma

Se știe despre celebrități că adoră să investească în imobiliare și să se bucure de lux în propriile locuințe de milioane de dolari. Iată însă câteva vedete care și-au dorit să iasă din tipare și au cumpărat castele medievale!

Vedete care au cumpărat castele medievale

Vedetele de la Hollywood investesc milioane de dolari în case de lux la care oamenii de rând nu ar îndrăzni nici măcar să viseze. Unele dintre ele merg chiar mai departe de atât și își cumpără propriile… castele medievale! Iată în continuare câteva exemple.

Jeremy Irons

În 1998, Jeremy Irons a început restaurarea Kilcoe Castle. Un castel din secolul 15, amplasat pe Coasta Irlandeză. Întregul proces a durat 6 ani. Actorul de origine britanică a lucrat cu localnici pentru a finaliza acest proiect.

Dominic West și Catherine Fitzgerald

Tot pe Coasta Irlandeză se află și acest castel medieval ce aparține lui Dominic West și Catherine Fitzgerald. Servește drept loc de relaxare pentru familie și prieteni. Vedete precum Taylor Swift ți Mick Jagger s-au numărat de-a lungul anilor printre oaspeți.

Kit Harington și Rose Leslie

Cei doi s-au căsătorit în 2018 la Wardhill Castle (Scoția). Un castel ce aparține familiei lui Rose deja de 9 secole. A fost construit în anii 1100. Are 8 dormitoare și se poate închiria pentru evenimente private.

Tommy Hilfiger și Dee Hilfiger

Château Paterno se numește fermecătoarea locație și a fost proiectată în 1939 de arhitectul Greville Rickard. Soția celebrului designer spune că s-a îndrăgostit pe loc de această locuință cu aer de castel medieval.

Derek Jeter

În nordul statului New York, Derek Jeter dispune de o proprietate despinsă parcă din povești. Există și o casă mai mică, pentru oaspeți, pe lac. Ambele sunt construite cu piatră gri, dispun de 6 dormitoare, 12 băi și 4 bucătării. Derek a vrut să vândă această proprietate după restaurare, fără însă a avea succes.

Jane Seymour

Prima oară când Jane Seymour a văzut această locație a fost în 1982. Dragoste la prima vedere. Nu este un castel tradițional, dar are un farmec aparte. În noiembrie 2007, actrița a vândut casa unui cumpărător anonim. Proprietatea este acum disponibilă spre închiriere pentru nunți sau alte evenimente speciale.

Norman Reedus și Diane Kruger

Norman Reedus și Diane Kruger au locuit vreme de doi ani în acest castel din Los Angeles. Clădirea a fost construită în anii 1920. Este amplasată pe o stâncă și oferă priveliști absolut uimitoare.

Scrie un comentariu