Stiri Interne

TVR cere inapoi taxa de participare la Eurovision, dar tot nu plateste datoriile

Scris de Alexandru Manea

Cum Romania a fost exclusa de la Eurovision, TVR a cerut EBU returnarea celor 145.000 de euro pe care i-au virat pentru participarea la Eurovision din acest an. Totusi, datoria de 14,6 milioane de euro inca ramane neachitata de TVR.

tvr-eurovision

Dupa ce Romania a fost exclusa de la Eurovision, din pricina datoriilor imense acumulate de TVR in ultimii ani la EBU, Televiziunea Publica nu se grabeste sa achite aceste sume ci, in schimb, cere inapoi cei 145.000 de euro pe care i-a achitat la inceputul acestui an pentru participarea tarii noastre la Eurovision, incluzand taxa de participare (120.000 de euro) si 25.000 de euro cat s-a acordat pentru cazarea si deplasarea delegatiei Romaniei.

Delegatia Romaniei si-a pierdut astfel si acreditarile la Eurovision, ca si participanti la concurs. Prin urmare, cei care inca doresc sa participe la eveniment, pot doar ca si acreditati de presa, insa acest lucru le interzice sa intre in sala de spectacol, si doar sa urmareasca evenimentul pe ecrane in centrul de presa. “Am trimis la EBU o corespondenta, la care n-am primit raspuns, sa intrebam ce se intampla cu acreditarile noastre, adica ale echipei TVR. E clar ca noi nu mai avem acele acreditari. Si, oricum, nu s-a pus problema ca in actuala conditie financiara a TVR sa mai plece cineva acolo”, a explicat Iuliana Marciuc pentru ziarulring.ro.

Mihai-Traistariu-Eurovision-640x409 ovidiu-anton-eurovision-4 finalistii Eurovision Romania 2016

TVR urmeaza sa fie exclusa din EBU (European Broadcasting Union) in luna iunie a acestui an. Asta inseamna si ca va pierde drepturile de difuzare ale marilor evenimente internationale, precum Campionatele sportive sau Jocurile Olimpice.

In ultimii ani, TVR a acumulat datorii de peste 14 milioane de euro la EBU. A transmis, practic, se pare, productii si evenimente internationale pe datorie. Cei de la EBU i-au notificat de mai multe ori, insa nu au primit raspunsuri de la reprezentantii TVR, spune Iuliana Marciuc.

voltaj-eurovision-

“In ultimatum, EBU a cerut guvernului banii datorati de TVR, insa asta dupa ce luni de zile nu i s-a raspuns nimic. Probabil ca cei de la EBU au actionat conform unor reguli interne de eliminare. Nu cred ca discutiile despre insolventa TVR i-au determinat sa ia aceasta decizie, pentru ca oricum, asa cum sigur cunosc si cei de acolo, pe legea actuala insolventa TVR nu e posibila. Ei au tot tras semnale de alarma. Si tot din 2013 celor de la EBU nu li se raspunde la niciun fel de mesaj de esalonare si de reesalonare”, a adaugat realizatoarea TVR pentru ziarulring.ro.

Scrie un comentariu