News Special

Special ADPM: Tupac Shakur, destinul unui rapper genial! S-au implinit 15 ani de la asasinarea acestuia!

Scris de Christian Stan

Pe 13 septembrie 1996, Tupac Shakur murea intr-un spital din Las Vegas, unde ajunsese in stare grava sase zile mai devreme, fiind impuscat de membrii unei gasti rivale. La 15 ani de la moartea lui, Tupac ramane cel mai de succes rapper al lumii, albumele sale fiind vandute in 120 de milioane de exemplare.

Cunoscut sub numele de 2Pac, Tupac Makaveli sau doar Pac, acesta a intrat in Guinness Book of World Records ca fiind rapperul cu cele mai multe vanzari de albume din lume, peste 120 de milioane, dintre care 65 de milioane doar in America.

Majoritatea cantecelor lui Tupac sunt despre viata grea din ghetouri, rasism, problemele din societate, si, uneori, insulte adresate altor rapperi. Tupac este cunoscut pentru sustinerea egalitatii rasei si egalitatea economica, cunoscut de asemenea si pentru descrierea in detaliu a violenței, abuzul de droguri si numeroasele lui conflicte cu legea. Multi il considera ca fiind cel mai mare rapper al tuturor timpurilor.

Si-a inceput cariera de rapper in anul 1990, cand a inregistrat prima sa melodie cu ajutorul grupului vocal „Digital Underground”. Mai tarziu a fost lansat primul sau album, „2Pacalypse Now”, care i-a adus foarte multe critici din cauza limbajului agresiv. In 1993, Tupac formeaza grupul Thug Life impreuna cu cativa prieteni de ai sai: Big Syke, fratele sau vitreg Mopreme Shakur si Rated R. Grupul a lansat primul si ultimul lor album „Thug Life Vol. 1” pe 26 Septembrie, 1994.

Tupac Shakur si-a început cariera de actor cu filmul ,,Juice”, din 1992, unde interpreta un adolescent pe nume Bishop. Filmul a fost foarte bine vazut, criticii spunand ca Bishop este un personaj complex si reprezinta o parte din adolescentii din ziua de astazi. In 1993, a jucat în filmul ,,Poetic Justice”, alaturi de Janet Jackson, interpretand rolul unui postas pe nume Lucky.

In 1994, Tupac a jucat în filmul „Above The Rim”, un film dramatic despre baschet, unde el joaca rolul unui traficant de droguri. In 1996, Tupac a filmat filmul „Bullet”, care a fost lansat la cateva luni dupa moartea sa. Urmatorul sau film a fost „Gridlock’d”, lansat tot la cateva luni dupa moartea sa, Tupac jucand rolul lui Ezekiel ‘Spoon’ Whitmore. In 1997, a fost lansat ultimul film a lui Tupac, numit „Gang Related”, unde joaca rolul unui detectiv corupt pe nume Rodriguez.

Cariera sa fulminanta a fost condimentata cu numeroase tentative de omor si probleme cu legea. In noaptea de 30 noiembrie 1994, cu o zi înainte de judecarea sa pentru un atac sexual, Shakur a fost impuscat de cinci ori si a fost jefuit intr-un studio muzical din Manhattan, de catre doi oameni de culoare inarmati, care purtau cagule. Dupa spusele doctorilor, Tupac a avut două gloante in cap, doua gloante in piept si unul în braț.  A iesit din spital la trei ore după operatie, impotriva ordinelor doctorilor, ducandu-se la tribunal intr-un scaun cu rotile, unde a fost gasit vinovat si a intrat la penitenciarul din New York.

Tupac a intrat în penitenciar pe 14 februarie 1995, la Clinton Correctional Facility. La scurt timp dupa asta, a lansat albumul „Me Against The World”, care i-a adus faima mondiala. Tupac este singurul artist care a avut un album pe primul loc in Bilboard 200 in timp ce era in inchisoare, iar discul s-a vandut intr-un sfert de milion de exemplare in prima saptamana. 

In inchisoare, Tupac a citit multe carti de Niccolo Machiavelli, Sun Tzu-Arta Razboiului si alte lucrari despre filozofia politica si strategica. Tot aici, acesta a mai scris si un scenariu numit „Live 2 Tell”, o poveste despre un adolescent care devine un mare traficant de droguri. Dupa 11 luni petrecute in inchisoare, Shakur a fost eliberat datorita lui Marion ,,Suge” Knight, care a platit o suma drept cautiune cu conditia ca Tupac să semneze cu casa de discuri „Death Row”.

Dupa ce a fost eliberat, Tupac a semnat imediat cu casa de discuri „Death Row”, formand un grup nou numit „The Outlawz „pe al caror membri i-a introdus in piesa „Hit’em up” care continea cuvinte jignitoare la adresa rapperului Biggie Smalls si a casei de discuri „Bad Boy”. Din acel moment, cele două case de discuri au devenit rivale pana la moartea ambilor lideri.

In februarie 1996, Tupac Shakur lanseaza al patrulea sau album intitulat „All Eyes On Me”, un album dublu, ceea ce l-a facut primul rapper din istorie care a lansat un album ce continea doua parti. Acesta a fost primul album lansat dupa venirea la „Death Row” si s-a vandut in 9 milioane de exemplare. Afeni Shakur a recunoscut ca Tupac a inregistrat 147 de melodii in acea perioada, majoritatea pieselor fiind incluse, ulterior, pe albume lansate post-mortem.

Pe perioada incarcerarii lui in penintenciarul de maxima securitate Clinton, Shakur a citit si studiat cartile lui Niccolò Machiavelli si a altor scriitori cunoscuti, preluand astfel pseudonimul de „Makaveli”, regasit pe albumul sau „The Don Killuminati: The 7 Day Theory”. Shakur a scris si inregistrat toate versurile in numai 3 zile, iar fazele de productie au durat 4 zile, rezultand un total de 7 zile pentru completarea albumului. Albumul a fost terminat înainte de moartea sa, acesta punandu-si in totalitate amprenta asupra impactului ulterior. Albumul a debutat pe primul loc in topul Billboard si a fost vandut in 663.000 de exemplare inca din prima saptamana.

In noaptea de 7 septembrie 1996, Shakur a fost prezent la meciul de box dintre Mike Tyson si Bruce Seldon ce a avut loc la MGM Grand Casino in Las Vegas. Dupa acel meci, unul dintre asociatii lui Suge Knight l-a vazut pe Orlando ,,Baby Lane” Anderson in holul MGM Grand și l-a anuntat pe Tupac de prezenta acestuia. Tupac atunci l-a atacat, iar bataia a fost inregistrata pe sistemul de supraveghere al hotelului.

Cu cateva saptamani înainte, Anderson si cativa membrii din Crips l-au jefuit pe unul dintre membrii casei de discuri „Death Row” intr-un magazin de incaltaminte, precipitand atacul lui Tupac. Dupa confruntarea sa cu Anderson, Tupac s-a urcat in masina lui Suge Knight, o limuzina neagra (BMW 750i), impreuna cu membrii grupului „The Outlawz” si garzile de corp pentru a merge catre clubul detinut de „Death Row”, Clubul 662.

La 10:55 pm, masina a oprit la un semafor, timp in care Tupac a fost fotografiat de paparazzi. In jurul orei 23:15 a aparut un Cadillac alb din care s-a tras in masina lui Suge Knight, gloantele nimerindu-l atat pe Suge Knight, cat si pe Tupac, cel din urmă fiind grav ranit. Dupa impuscaturi, Tupac a fost dus la Centrul Medical Universitar din Las Vegas, unde a fost tratat timp de 6 zile, dar a murit datorita problemelor pulmonare.

Pe 13 septembrie 1996, la 04:03 am, Tupac Shakur a fost declarat mort. Dupa acestea, corpul lui Tupac a fost incinerat, iar cenusa sa a fost imprastiata ion Oceanul Pacific, o parte din cenusa fiind amestecata cu marijuana de membrii grupului „The Outlawz”.

Despre autor

Christian Stan

Celebrity Adviser & Publicist, PR & Events strategist www.ADPMPR.ro, Celebrity Reporter la Kanal D Romania
Incepand cu 2011, alaturi de echipa ADPM PR, manageriez directiile profesionale ale celor mai cunoscute persoane publice din Romania.
Prin divizia ADPM Events, implementez si promovez cele mai de impact evenimente de presa ori corporate din Romania.
Imi puteti scrie la contact [at] adpm .ro

Scrie un comentariu