Stiri externe

Top miliardari Forbes. Bill Gates, pe locul 5 după partajul de la divorț

Scris de Ana Kozma

Dacă în primăvara acestui an era al 4-lea cel mai bogat om din lume, după divorțul de soția sa Bill Gates a mai căzut o treaptă și se află acum pe poziția a 5-a în clasamentul miliardarilor lumii. A fost devansat de Mark Zuckerberg.

Top miliardari Forbes. Bill Gates, pe locul 5 după partajul de la divorț

Dacă Jeff Bezos se menține pe poziții deja de 4 ani consecutiv, pe primul loc în topul miliardarilor lumii, nu la fel de consecvent e și Bill Gates. Fondatorul Microsoft se află acum pe locul 5. A mai coborât o poziție după divorțul de soția sa, Melinda Gates. Omul de afaceri a fost devansat de Mark Zuckerberg.

De vină în această situație este, așa cum era de așteptat, partajul. La divorț, Bill și Melinda Gates și-au împărțit bunurile.

Fondatorul Microsoft se află deja de 34 de ani în topul miliardarilor lumii. Timp de mai bine de 30 de ani s-a clasat în top 3, însă anul acesta a căzut două poziții.

În prezent, averea lui Gates se ridică la 129.6 miliarde de dolari. Mark Zuckerberg a reușit să urce pe locul 4 al clasamentului cu 132 de miliarde de dolari.

Cei mai bogați oameni din lume în 2021. Top Forbes.

Scrie un comentariu