News

Tom Cruise neaga ca a platit 200 de indieni care sa-l astepte la aeroport!

Scris de Christian Stan

Cand a ajuns in India saptamana trecuta, Tom Cruise a fost asteptat de peste 200 de persoane la aeroportul din Mumbai care ii scandau numele si faceau galagie maxima. Se pare ca acestia erau „aplaudaci” platiti, la fel ca cei din emisiunile de televiziune. Cei mai multi habar n-aveau cine este Tom Cruise, insa reprezentantii actorului neaga aceste lucruri.

Tom Cruise s-a aflat in India saptamana trecuta pentru a promova „Mission Impossible: Ghost Protocol”, cel mai nou film al francizei, iar indienii i-au facut acestuia o primire calduroasa inca de la aeroport. Peste 200 de persoane il asteptau pe starul hollywood-ian sa soseasca, scandandu-i numele si cerandu-i autografe!

In realitate, lucrurile par sa stea cu totul altfel! Aproape nimeni nu stie in India cine este Tom Cruise, iar multimea de la aeroport a fost ademenita cu bani pentru ca starul sa se simta in largul lui. Un site indian pretinde ca fiecare persoana prezenta la aeroport a fost primit 150 de rupii si o masa gratis, pentru cele doua ore de „munca”.

„Niciunul dintre noi nu stia cine este Tom Cruise. Am fost platiti sa il asteptam la aeroport, insa nu este nimic neobisnuit pentru ca noi mergem platiti intr-o serie de emisiuni de televiziune”, a declarat unul dintre cei care il asteptau pe Tom Cruise.

Studiourile producatoare, Paramount Pictures, care au organizat vizita starului in India, au negat afirmatiile declarand ca nimeni nu a fost platit sa il astepte pe Tom Cruise la aeroport.

Scrie un comentariu