Stiri Interne

Sore a nascut! Are o fetita de 3 kilograme!

Scris de Alexandru Manea

Sore a nascut in aceasta dimineata. Artista a adus pe lume o fetita. Este primul sau copil, rodul relatiei cu avocatul Mircea Julean. Iata ce nume a ales pentru micuta.

sore-a-nascut

Sore a nascut in aceasta dimineata. Artista a adus pe lume, prin cezariana, o fetita de 3 kilograme. Micuta Erin a fost intampinata la venirea pe lumea de tatal ei care a asteptat-o emotionat, dar si de cele doua bunici ale sale.

Cu doar o zi inainte sa nasca, Sore a povestit pe blogul ei ce simta in aceasta perioada speciala din viata ei si cum a decurs sarcina.

„Si iata, am ajuns la finalul sarcinii…. Parca nici nu imi vine sa cred, nu imi dau seama cand au zburat cele noua luni, cand am trecut prin toate fazele dezvoltarii lui bebe in burtica si iata-ma acum in pragul celei mai fericite zile. Am fost, pe rand, plina de energie, nervoasa, lenesa, activa, pofticioasa, tematoare, optimista. Am permis tuturor sa-mi dea sfaturi, vizibil emoţionaţi si fericiţi pentru mine. Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat sa nu le aud.

Am mancat cum am poftit si ce am poftit, insa am incercat sa fiu constienta ca tot eu voi lupta sa revin la silueta de dinainte ( si zic eu, m-am descurcat onorabil ). M-au plictisit, trebuie sa recunosc, glumele deja rasuflate legate de poftele gravidelor sau zicala “mananci pentru doi” dar mi-am zis ca trebuie sa le accept, pentru ca, DA, sunt insarcinata si oamenii reacţioneaza. Mi-am dorit sa ma pot lega la sireturi pana la final si iata-ma invingatoare!

sore-gravida

Am reusit sa ma abţin de la cumparaturi pentru bebe pana aproape de luna a8-a si ma bucur, pentru ca am luat doar strictul necesar si am reusit sa adun o lista cu lucruri realmente importante ( recomand asta si pentru viitoarele mamici care ma citesc – aveti rabdare, informati-va! ). Am reusit sa fiu activa pana in ultima saptamana, am prezentat o emisiune, am lansat doua piese in timpul sarcinii, am construit alaturi de voi o comunitate online absolut superba, am decorat casa si mi-am pregatit proiectele pentru lunile care vor urma… Am visat mult!!

Nu mi-am trimis iubitul in miez de noapte dupa ingheţata sau capsuni – cred ca ma apreciaza pentru asta hahaha. Am adorat fiecare minut de alint pe care l-am primit, am fost cocolosita, iubita si rasfaţata de catre toţi cei dragi si tare bine a fost.. Am reusit sa imi ofer timp de calitate eu cu mine in ultima luna si mi-am dat seama ca am crescut, ca sunt o femeie acum dar cu suflet de copil.

Mi-am privit trecutul si sunt bucuroasa sa ma aflu aici, acum intr-o sincronicitate perfecta cu absolut totul. Lucrurile bune vin catre cei care asteapta si cred cu adevarat in dorinţele lor! In incheiere, am selectat cateva dintre outfit-urile reprezentative din timpul sarcinii, ca o inspiraţie pentru viitoarele mamici care au impresia ca dulapul nu mai este prietenos cu ele.. Abia astept urmatorul post, cred ca va daţi si voi seama despre ce va fi!”.

Scrie un comentariu