Connect with us

Stiri externe

Sora lui Kate Middleton, mamă pentru a treia oară

Sora lui Kate Middleton a devenit pentru a treia oară mamă. Pippa Middleton și soțul ei, James Matthews, au deja doi copii împreună: Arthur (3 ani) și Grace (1 an), iar acum sunt din nou părinți de fetiță!

Publicat

pe

Sora lui Kate Middleton, mamă pentru a treia oară

Pippa, sora lui Kate Middleton, a devenit pentru a treia oară mamă. Revista People informează că sora Ducesei a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Este cel de-al treilea copil al cuplului Pippa Middleton – James Matthews.

Primul lor copil, micuțul Arthur, a venit pe lume în octombrie 2018. Apoi, în martie 2021, Pippa i-a dat naștere micuței Grace. Și iată că acum familia lor s-a mărit din nou.

Conform presei internaționale, Pippa Middleton a născut toți cei trei copii în aripa Lindo a Spitalului „St. Mary”. Același loc în care și sora ei, Ducesa de Cambridge, și-a adus pe lume copiii.

Sora lui Kate Middleton și-a ținut secretă cea de-a treia sarcină. Burtica de gravidă a fost însă evidentă la evenimentele publice la care a participat luna trecută. Este vorba despre seria de evenimente ce au marcat Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta.

Pippa s-a căsătorit cu James Matthews în 2017, iar la ceremonie au luat parte figuri regale precum Prințul William, Prințul Harry și Prințesa Beatrice.

Matthews lucrează ca director executiv al Eden Rock Capital Management Group. Tatăl său este, de asemenea, Laird de Glen Affric, o moșie din Scoția. Cuplul va moșteni probabil titlurile de Laird și Lady, deși în prezent nu este sigur dacă le vor folosi. Copiii lor nu vor avea titluri aristocratice.

Pippa Middleton, din nou însărcinată! Cum arată în luna a șasea