Connect with us

Stiri Interne

Sala Sporturilor din Bacău va purta numele marii handbaliste Narcisa Lecuşanu

Sala Sporturilor din Bacău va purta numele fostei sportive Narcisa Lecușanu, apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României, membră în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF).

Publicat

pe

Sala Sporturilor din Bacău va purta numele marii handbaliste Narcisa Lecuşanu

„Mă simt onorată de această veste. Este sala în care am făcut primii pași către marea performanță cu echipa “Știința Bacău”. Bacăul “respiră” handbal prin CSS, CSM și echipa Știința Bacău. Bacăul, orașul meu natal, mi-a acordat și titlul de Cetățean de Onoare în anul 2005. Țin să îi mulțumesc și domnului Ducu Hermeziu pentru implicare și susținere”, declară Narcisa Lecușanu.

„Copiii merită modele, iar eroii sportului merită cinstire. E un pas în direcția normalității, căruia îi vor urma și alții, alături de toți cei care doresc să contribuie la definirea unei noi identități pentru sportul românesc. Pentru că sportul este important și imaginea sa trebuie să se schimbe!”, declară domnul Eduard Novak, Ministrul Sportului.

Evenimentul de inaugurare a Sălii Sporturilor Narcisa Lecușanu va avea loc joi, 12 mai 2022, începând cu orele 13:00, la intrarea oficialilor dinspre strada Stadionului.

La dezvelirea noi plăci, ce va cuprinde noua denumire – Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” Bacău –, vor fi prezenți Ministrul Sportului, domnul Eduard Novak, Președintele Federației Române de Handbal, domnul Constantin Din, Primarul orașului, domnul Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel, personalităţi din lumea handbalului, din mediul academic şi din administraţia publică locală și județeană.

Acțiunea va fi coordonată de către directorul Direcției Județene pentru Sport, domnul prof.univ. dr. Radu Ababei.

Despre Narcisa Lecușanu

Narcisa Lecușanu și-a început cariera de handbalistă în 1988, în orașul natal, la CSȘ Bacău.

Campioană mondială la tineret în 1995, vicecampioană mondială la senioare în 2005, de 4 ori campioana României şi finalistă a Ligii Campionilor în 2010, Narcisa Lecuşanu a marcat 354 goluri în 134 partide pentru echipa națională a României, performanţă la care se adaugă sute de goluri înscrise în cupele europene şi în campionate, precum cel din România, Macedonia, Germania şi Danemarca în care a evoluat pentru echipe de top. S-a retras în 2010, la doar 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi.

După retragere, și-a arătat talentul de lider exersat pe teren. A fost director tehnic și antrenor federal al echipelor naționale feminine (2010-2016) și vicepreședinte al Federației Române de Handbal (2014-2016), iar în 2016 a preluat rolul de Chairwoman Women’s Handball Board (European Handball Federation). De asemenea, a făcut parte din Comitetul Executiv al EHF în perioada 2016-2018 și este Chairwoman of Women’s Handball Working Group (International Handball Federation din 2016).

Narcisa Lecuşanu este singura româncă ajunsă în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal, din care face parte din noiembrie 2017, aflându-se la al doilea mandat.