Evenimente Stiri Interne Video

Roxen, a doua repetiție oficială pe scena Eurovision! VIDEO

Scris de Ana Kozma

Roxen a susținut, miercuri, o nouă sesiune de repetiții pe scena Rotterdam Ahoy, după trei zile în care producătorii evenimentului au pus în aplicare indicațiile primite în urma primelor probe.

Roxen, a doua repetiție oficială pe scena Eurovision! VIDEO

Roxen și echipa s-au declarat mulțumiți de îmbunătățirile aduse show-ului, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu organizatorii la prima repetiție. Tânăra artistă s-a eliberat de emoțiile trăite la prima apariție pe scena Eurovision și a impresionat audiența de la Rotterdam Ahoy: „Ne simţim mult mai confortabil pe scenă şi deja se simte asta. Repetiţia de astăzi ne-a dat o energie incredibilă, pe care sper să o simțiți și voi pe 18 mai. Ştiu că mulţi au avut emoţii după prima repetiţie, dar noi mergem cu încredere către prima semifinală!”

„Suntem foarte mulțumiți că am reușit să transmitem emoția și energia piesei dincolo de <sticlă> și sunt convinsă că marți, Roxen va avea o seară de neuitat cu Amnesia”, a declarat Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision.

A urmat o nouă conferință de presă și o serie de interviuri cu jurnaliștii acreditați la eveniment. Pentru reprezentanta României, urmează repetiția generală din 17 mai, cea în care juriul va acorda punctajele pentru concurenți.

Roxen a avut prima repetiție oficială pe scena Eurovision. Cum arată show-ul României! VIDEO

Eurovision 2021 debutează marți, 18 mai, cu prima semifinală, cea în care va cânta și Roxen, reprezentanta României, și va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.

Între cele două repetiții oficiale, Roxen și ceilalți artiști care o însoțesc pe scenă au exersat coregrafia într-o sală a hotelului unde sunt cazați, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. La Rotterdam, sălile de fitness, de spectacole dar și muzeele sunt închise în această perioadă. Luni, conform programului oficial pus la dispoziție de organizatori, echipa României a vizitat orașul Haga și s-a relaxat pe celebra plajă de la Marea Nordului, iar marți, în preziua repetițiilor de la scenă, membrii delegației au fost testați pentru Covid-19. Protocolul de securitate anti-Covid este foarte strict, fiecare delegație fiind testată înainte de a intra în arenă.

Cele mai importante momente din aventura delegației României la Eurovision 2021 sunt la „Destinația Eurovision”. Emisiunea urmăreşte pas cu pas reprezentanta României și este difuzată în fiecare seară la TVR 1, TVR Moldova şi TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 20.50 (în seara Finalei, de la 21.45), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje cu imagini de la Rotterdam Ahoy.

Scrie un comentariu