Stiri Interne

Reclama cu Delia la teste COVID-19, interzisă. „Nu înseamnă că aruncăm masca și bem din aceeași sticlă!”

Scris de Ana Kozma

Reclama cu Delia la teste COVID-19 a fost interzisă de Consiliul Național al Audiovizualului. Ea nu mai poate fi difuzată pe programele tv în forma actuală. Asta deoarece nu informează corect și poate induce în eroare. Iată detaliile.

Reclama cu Delia la teste COVID-19, interzisă. „Nu înseamnă că aruncăm masca și bem din aceeași sticlă!”

Cu siguranță ați văzut cel puțin o dată la tv reclama cu Delia la teste COVID-19. Este un spot publicitar pentru OK Medical. Consiliul Național al Audiovizualului a ajuns însă la concluzia că reclama nu informează corect și poate induce în eroare. Astfel că nu mai poate fi difuzată pe posturile de televiziune în forma sa actuală.

„Spotul aduce confuzie în rândul celor care se uită și simulează un comportament prin care nu se respectă prevederile actuale. Este un moment prost ales, având în vedere că suntem în plină campanie de vaccinare. Mesajul trebuie să fie clar! Testarea e bună, dar asta nu înseamnă că aruncăm masca și bem din aceeași sticlă”, spune Cristina Pocora, membru CNA.

Și Radu Herejeu este de aceeași părere: „Dacă cinci oameni se testează și rezultatul e negativ la toți cinci nu cred că e greșit să stea în aceeași încăpere fără mască sau să se pupe. Mie mi se pare ușor cinic să iți vinzi testele promițând tinerilor că se pot săruta, din nou, la un concert.”

Prima doamnă a Franței a avut COVID. Cu ce simptome s-a confruntat!

Scrie un comentariu