Stiri externe

Razboi intre Giorgio Armani si Anna Winthour!

Scris de Christian Stan

Giorgio Armani s-a revoltat pe Anna Wintour pentru ca aceasta a lipsit de la show-ul lui de moda, prezentat in ultima zi de la Milan Fashion Week. Armani a catalogat-o pe Anna Wintour ca o neprofesionista si a fost suparat ca aceasta s-a grabit sa plece la Paris, acolo unde a inceput deja Saptamana Modei.

web-armani-rexv2

Designerul Giorgio Armani si cea mai temuta doamna a modei, Anna Wintour, sunt acum la cutite. Redactorul Sef al revistei Vogue US a fost acuzata de neprofesionalism dupa ce a lipsit de la show-ul de moda Giorgio Armani de la Milano Fashion Week, prezentat luni dupa-amiaza.

„S-a urcat in avion, m-a parasit si a plecat la Paris. Nu se face acest lucru. Este total neprofesionist din partea ei. Are mare influenta si este o femeie puternica, dar cred ca si eu am influenta”, a declarat Giorgio Armani intr-o conferinta de presa.

„Am vorbit cu ea la telefon si mi-a spus ca isi trimite oamenii la show. Daca mergi la un dentist si el nu este la cabinet, iar asistentii lui se ocupa de tine atunci cum reactionezi”, a mai declarat Armani.

Pe de alta parte, un purtator de cuvant al Annei Wintour a incercat sa aplaneze conflictul declarand: „Anna il respecta foarte mult pe Giorgio Armani si pentru contributia pe care acesta a adus-o industriei globale de moda. Din pacate, programul Saptamanilor Modei este unul foarte incarcat si Anna nu poate sa ia parte la toate show-urile importante”.

Armani s-a suparat si pe modul in care au fost programate show-urile la Saptamana Modei de la Milano din acest an, toti marii designeri prezentandu-si colectiile la inceputul evenimentului. Armani considera ca de acum inainte programul trebuie sa fie schimbat astfel ca cele mai importante branduri sa isi prezinte colectiile abia in ultimele zile.

Scrie un comentariu