Stiri Interne

Prima fotografie cu copiii Adelei Popescu

Scris de Ana Kozma

Deși este o persoană în general deschisă, Adela Popescu a preferat mereu să își țină ascunși cei doi copii de ochii curioșilor. Chiar dacă a postat în online imagini sau filmulețe cu cei doi, de fiecare dată avea grijă să nu li se vadă chipul. Acum însă, familia vedetei a apărut pentru prima dată public în formulă completă.

Prima fotografie cu copiii Adelei Popescu

Adela Popescu și Radu Vâlcan au doi copii de 2, respectiv 4 ani, iar în prezent se pregătesc să devină pentru a treia oară părinți.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu)

Deși ei doi sunt persoane publice, au preferat ca până acum să își țină copiii cât mai departe de ochii curioșilor. Chiar dacă cei mici au apărut în filmări ori fotografii pe rețelele de socializare, niciodată nu li s-a văzut chipul.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu)

Iată însă că finalul de martie 2021 aduce o surpriză în acest sens. Adela Popescu, Radu Vâlcan, cei doi copii și bebelușul din burtică au realizat în premieră o ședință foto. Prima fotografie cu copiii Adelei Popescu se poate vedea pe coperta revistei VIVA!. O imagine de colecție.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Valcan (@raduvalcan)

Andrei și Alexandru de 2, respectiv 4 ani, sunt din cale afară de simpatici. De altfel fotografia, postată pe conturile de Instagram ale părinților, a făcut furori. A primit zeci de mii de like-uri și numeroase comentarii de felicitare.

Adela Popescu și Radu Vălcan vor deveni pentru a treia oară părinți chiar anul acesta. Au dezvăluit deja și sexul bebelușului care va fi… tot băiețel.

Adela Popescu, la a treia sarcină. Cum arată în luna a cincea

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Valcan (@raduvalcan)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Valcan (@raduvalcan)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Radu Valcan (@raduvalcan)

Scrie un comentariu