Stiri externe

Numele complete ale copiilor din familia regală britanică

Scris de Ana Kozma

Numele nu sunt alese la întâmplare atunci când vine vorba despre copiii născuți în familia regală britanică. Află aici numele complete, dar și semnificațiile acestora!

Numele complete ale copiilor din familia regală britanică

Nașterea unui copil este întotdeauna un motiv de sărbătoare. Cu atât mai mult atunci când cel mic se naște într-o familie regală. În acest caz, alegerea numelui este una care se realizează cu atenție și minuțiozitate. Niciun nume nu este pus la întâmplare și fiecare are o semnificație aparte. Află în continuare numele complete ale copiilor din familia regală britanică.

August Philip Hawke Brooksbank

Părinți: Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank

Născut în: 2021

August este numele creștin al Prințului Albert, soțul Reginei Victoria. Philip este numele Ducelui de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta. Hawke este un nume e provine din familia soțului Prinșesei Eugenie.

Archie Harrison Mountbatten Windsor

Părinți: Ducele și Ducesa de Sussex

Născut în: 2019

Prințul Harry și Meghan Markle s-au inspirat din „arche”, un cuvânt care în Grecia Antică însemna putere și înțelepciune. Harrison înseamnă „fiul lui Harry”.

Louis Arthur Charles

Părinți: Ducele și Ducesa de Cambridge

Născut în: 2019

Louis, pronunțat fără litera „s”, este un tribut adus regretatului Louis Mountbatten, străbunicul Prințului William. Acesta a fost asasinat în 1979. Arthur este un nume pe care îl poartă și Prințul William, în vreme ce Charles provine, bineînțeles, de la Prințul Charles.

Charlotte Elizabeth Diana

Părinți: Ducele și Ducesa de Cambridge

Născut în: 2015

Charlotte face referire la Regina Charlotte, soția Regelui George al III-lea. În plus, este varianta feminină a lui Charles. Elizabeth este un tribut adus Reginei Elisabeta, iar Diana este numele regretatei mame a Prințului William.

George Alexander Louis

Părinți: Ducele și Ducesa de Cambridge

Născut în: 2013

George este un nume regal. În istora monarhiei britanice au fost 6 regi cu acest nume. Ultimul a fost Regele George al VI-lea, tatăl Reginei Elisabeta. Alexander este versiunea masculină a numelui Alexandra, purtat de bunica Prințului George.

Louise Alice Elizabeth

Părinți: Contele și Contesa de Wessex

Născut în: 2013

Louise a numele celei de-a patra fiice a Reginei Victoria. Alice a fost cea de-a doua fiică a aceleiași Regina Victoria. Elizabeth este, din nou, un tribut adus Reginei Elisabeta.

James Alexander Philip Theo

Părinți: Contele și Contesa de Wessex

Născut în: 2007

Regele James este o figură marcantă a istoriei britanice. A fost primul monarh care a condus Anglia și Scoția în anul 1603. Theo este un nume pe care l-a purtat și bunicul Contesei de Wessex.

Eugenie Victoria Helena

Părinți: Ducele și Ducesa de York

Născut în: 1990

Eugenie provine din cuvântul „eugenia”, care în Grecia Antică însemna nobilitate. De asemenea, este numele nepoatei Reginei Victoria. Helena, în schimb, a fost fiica Reginei Victoria.

Beatrice Elizabeth Mary

Părinți: Ducele și Ducesa de York

Născut în: 1988

Beatrice a fost cea mai mică dintre fiicele Reginei Victoria. Mary provine de la străbunica fetei, Mary of Teck, care a fost căsătorită cu Regele George al V-lea.

Henry Charles Albert David

Părinți: Prințul și Prințesa de Wales

Născut în: 1984

Cele 4 nume pe care le poartă Prințul Harry sunt omagii aduse unor regi din istorie. David înseamnă „cel iubit” și este un nume adesea ales pentru băieții din familiile regale.

William Arthur Philip Louis

Părinți: Prințul și Prințesa de Wales

Născut în: 1982

Prințul Charles a vrut ca primul său născut, moștenitor al tronului, să poarte numele de Arthur. Diana a fost însă cea care și-a dorit ca William să fie primul său nume.

Familia regala britanica, 100 de ani in imagini de arhiva

Scrie un comentariu