Evenimente Stiri Interne Video

Marile concerte de Crăciun anulate de pandemie

Scris de Ana Kozma

Dacă în anii trecuți românii se delectau în această perioadă cu concerte de Crăciun devenite deja tradiție, ale unor artiști precum Fuego, Ștefan Bănică sau Ștefan Hrușcă, anul acesta toate au fost anulate în contextul pandemiei.

Marile concerte de Crăciun anulate de pandemie

Concertele de Crăciun ale unor artiști precum Fuego, Ștefan Bănică sau Ștefan Hrușcă deveniseră tradiție în România. Din păcate, anul acesta au fost toate anulate în contextul pandemiei de coronavirus.

Fuego își obișnuise fanii în ultimii ani cu un turneu de colinde prin țară în luna decembrie. Alerga încolo și încoace toată luna, dar în 2020 planurile i-au fost date peste cap. Așa că va face Sărbătorile în sânul familiei, după 15 ani în care în care a sărbătorit muncind.

„Din păcate, după 15 ani, în luna decembrie nu am nici un spectacol. Acestea sunt restricţiile, eu sunt un om corect şi cu rigurozitate. Păstrez toate restricţiile şi tot ceea ce se spune în legislaţie, aşa că nu-mi rămâne decât să stau cu familia mea. În 15 ani este prima dată când stau cu familia mea de Sărbători. Niciodată nu am stat cu familia de Sărbători decât în luna ianuarie, când îmi luam liber două săptămâni şi făceam Crăciunul şi Revelionul pe stil vechi”, a povestit Fuego pentru Click.ro.

Concertele de colinde ale lui Ștefan Hrușcă sunt tradiție pentru români deja de la începutul anilor 90. La fel și ale Narcisei Suciu. Ambii locuiesc însă acum departe de România și vor rămâne acasă de Sărbători.

Ștefan Bănică a celebrat „majoratul” concertelor sale de Crăciun. Anul acesta, artistul ar fi trebuit să urce pentru a 19-a oară pe scena Sălii Palatului. Toate evenimentele au fost însă anulate pe fondul pandemiei.

Stefan Banica, record in 2018: 5 concerte de Craciun

Scrie un comentariu