Stiri externe Style Radar

Marile branduri de fashion refuză să participe la Săptămânile Modei din septembrie

Scris de Ana Kozma

Pentru că industria fashion a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19, marii designeri ai lumii refuză acum să participe la Săptămânile Modei din septembrie 2020.

Marile branduri de fashion refuză să participe la Săptămânile Modei din septembrie

Izbucnirea pandemiei de COVID-19 a fost o lovitură extrem de puternică și grea pentru industria modei. Măsurile de carantină și închidere a centrelor comerciale, menite să stopeze răspândirea virusului, au dus la pierderi usriașe pentru majoritatea fashion brand-urilor.

Iată că acest lucru a afectat și Săptămânile Modei din septembrie. Evenimentele în cadrul cărora marii designeri și-ar fi prezentat, în mod normal, colecțiile pentru primăvară/vară 2021. Astfel de evenimente erau programate în campitalele modei internaționale, precum New York, Londra, Milano sau Paris.

Mulți designeri de renume au hotărât deja să renunțe la participarea la Săptămâna Modei. Asta deoarece nu au reușit să închirieze locații în avans, să atragă presă și cumpărători internaționali și, mai important, să producă noi colecții.

Michael Kors își mută prezentarea colecției pentru primăvară/vară 2021 cândva în lunile octombrie-noiembrie.

Marc Jacobs spune că pune pauză anul acesta și ia în calcul abia Săptămânile Modei din septembrie 2021.

Saint Laurent a anunțat la rândul său că intenționează să renunțe la show-ul programat pentru Paris Fashion Week.

Odată cu numirea recentă a noului său director de creație, Matthew M. Williams, Givenchy a decis să își prezinte colecția în octombrie 2020.

Saptamanile modei se muta online. Adio streetstyle si influenceri pe strazi!

Scrie un comentariu