News

Madalina Draghici se antreneaza pentru nunta! A fost mireasa japoneza pentru Mihaela Drafta!

Scris de Alexandru Manea

Cu doar cateva luni inainte de nunta, actrita Madalina Draghici a facut o repetitie pentru marele eveniment, devenind mireasa colectiei Blossom a Mihaelei Drafta, prezentata vineri seara in clubul Boa din Bucuresti.

Actrita de telenovele si-a facut aparitia pe catwalk intr-un kimono alb, tinand in mana un catel chihuahua, despre care japonezii spun ca este semn de noroc si bogatie.

In perioada in care Japonia este un spectacol pentru turistii din toata lumea datorita ciresilor infloriti, designerul Mihaela Drafta si-a propus sa sugereze atmosfera asiatica cu ajutorul a doi ciresi infloriti, plasati pe catwalk.

“Este o colectie de vara inedita, in care elemente din cultura japoneza au fost adaptate la vremurile in care traim. Pentru Madalina am creat un kimono alb, realizat dupa modelul rochilor de mireasa din Japonia. Daca va dori sa fie o mireasa atipica, am sa-i fac aceasta rochie cadou”, declara Mihaela Drafta.

Peste 800 de persoane au luat parte la show-ul de moda al designerului roman, premiat anul trecut cu trofeul de excelenta pentru cel mai bun designer al anului.

Printre cei prezenti la show-ul de moda s-au numarat Sorin Brotnei (Akcent), Vladimir Draghia, Bogdan Vladau, Andrei Nourescu si Ruxandra Dragomir, presedinta Federatiei Romane de Tenis.

Scrie un comentariu