Interviuri Stiri Interne

Laurentiu Davidoiu, sibianul care i-a uimit pe americani! A devenit unul dintre marii directori ai companiei Royal Carribean!

Scris de Christian Stan

Prietenii de acasa ii spun Laurentiu, insa in cadrul companiei Royal Carribean toata lumea il stie drept LORENZO „cel cu puteri magice”. I s-a dus faima ca are o putere de convingere uriasa, la care se adauga multa pasiune pentru munca lui, ambitie din belsug, seriozitate si determinare. In urma cu 14 ani Laurentiu parasea Romania pentru primul sau contract pe vase de croaziera, iar astazi ocupa una dintre functiile cheie in cadrul Royal Carribean. In urma cu cateva luni a fost numit Food and Beverage Director si are in raspundere cele 22 de vase din flota RC si peste 1500 de angajati.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Laurentiu Davidoiu este Food and Beverage Director la Royal Carribean International

Putini dintre cei care nu au fost vreodata pe un vas de croaziera isi pot imagina cat de fantastica este aceasta experienta! Pe langa avantajul unic de a vizita mai multe tari in cadrul unui sejur de sapte zile, pe langa toate facilitatile de entertainment pe are le ofera vapoarele noii generatii esti invitat si intr-o calatorie culinara desavarsita in restaurante in care ineditul si sublimul fac casa buna si asupra carora si-au pus amprenta bucatari faimosi din intreaga lume.

QUANTUM OF THE SEAS

 

Quantum Of The Seas este cel mai avansat vas din lume din punct de vedere tehnologic.

Quantum Of The Seas, cel mai SMART vas de croaziera din lume,  ridica bucataria la rang de mare arta odata cu introducerea conceptului Dynamic Dining. Responsabil de acest lucru (dar si de toate operatiunile de Food&Beverage de pe Royal Carribean) nu este nici un american (asa cum probabil te-ai fi asteptat), nici un francez (specialist in preparate fine), nici un spaniol (care gateste cele mai bune fructe de mare) ci un roman, un manager extraordinar, un strateg desavarsit si mare vizionar. Il cheama Laurentiu Davidoiu, are 38 de ani si vine din Sibiu. In urma cu 14 ani pleca in primul sau contract pe un vas de croaziera, insa pasiunea pentru mare, restaurante si servicii l-a facut sa revina, iar astfel Laurentiu s-a convins pe sine insusi ca acesta este domeniul in care trebuie sa faca cariera.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Laurentiu a inceput sa lucreze pe vasele de croaziera inca din anul 1997

A inceput de jos si a avansat cu masi mici si siguri, prin multa ambitie si determinare. In anul 2009 l-am cunoscut pe Laurentiu la evenimentul de lansare al vasului Celebrity Silhouette  (avea inca de pe atunci o pozitie de conducere in cadrul companiei Celebrity Cruises), iar de aceasta data l-am reintalnit pe Quantum Of The Seas. Intre timp, Laurentiu a parasit compania Celebrity Cruises (afiliata  Royal Carribean) si tocmai se pregatea sa plece la New York pentru a deschide restaurantul ZUMA (ce face parte dintr-un lant faimos cu restaurante la Londra, Bangkok sau Hong Kong) cand a primit o oferta de nerefuzat din partea Royal Carribean.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Laurentiu Davidoiu alaturi de Carmen Demetriade (director World Travel Romania) si de unul dintre managerii restaurantului Jamie’s Italian

A devenit astfel Food and Beverage Director, o functie uriasa cu o responsabilitate colosala. Are in subordine 1500 de angajati de pe cele 22 de vase Royal Carribean si a conceput, alaturi de o echipa de specialisti, conceptul Dynamic Dining, atat inovator si transformational.

Americanii ii spun „Lorenzo cel cu puteri magice” dupa cum spunea una dintre colegele lui la o conferinta de presa. „Cand eu nu reusesc sa conving pe cineva sa aleaga Royal Carribean si sa incerce unul dintre restaurante il dau la telefon pe Lorenzo. Nu stiu ce face insa are o putere de convingere extraordinara. Parca are puteri magice”, declara colega lui Lisa.

Am fost prezenti la evenimentul de lansare al vasului Quantum Of The Seas la invitatia World Travel si Royal Carribean Romania si am realizat un interviu cu Laurentiu pe care va invitam sa il cititi in cele ce urmeaza..

Care a fost parcursul tau in aceasta companie?

Am plecat din Sibiu in 1997 pentru o aventura pe un vas de croaziera, ca toata lumea la vremea respectiva… Am inceput cu Celebrity Cruises, o companie afiliata Royal Carribean International. Mi-a placut, am ramas pe vas si dupa doua trei contracte a inceput sa ma prinda pasiunea pentru mare, pentru servicii, pentru restaurante… Mi-a luat ceva vreme sa inteleg ce se intampla in jurul meu. Am mers apoi si am deschis Azamara Journey si Azamara Quest, doua vapoare de croaziera mai  mici si mult mai luxoase, din clasa boutique. Am venit inapoi la Celebrity si am deschis Solstice Class in anul 2009, odata cu lansarea vasului Celebrity Silhouette. Au urmat apoi Celebrity Equinox si Reflection. O noua etapa a inceput in momentul in care am primit propunerea de a ma muta la Miami si de a ocupa o functie de conducere la sediul companiei de acolo. Mi-a fost greu la inceput pentru ca pe vas este o energie extraordinara, pe care nu pot sa o gasesc niciunde altundeva. Ca sa fiu sincer atunci cand mi-a fost oferita pozitia de Manager Restaurant Operations la Celebrity Cruises nu am fost foarte incantat si am plecat cu cateva rezerve. I-am zis sefului meu ca vin pentru sase luni la Miami sa vad cum e, insa in aceasta perioada sa imi tina libera functia pe care o aveam pe vas. Mi-a placut insa si la Office, acolo unde insa munca mea s-a schimbat radical. Am invatat tehnici de  corporate si am dezvoltat strategii pentru dezvoltarea brandului. Tot timpul trebuie sa te gandesti ca lucrezi intr-o industrie dinamica, care evolueza si trebuie sa anticipezi noutatile. Dupa patru ani de functie de conducere la Celebrity Cruises m-am mutat la Royal Carribean in septembrie anul trecut. Trebuia sa plec insa la New York, pentru ca un partener de-al meu mi-a cerut ajutorul sa deschidem celebrul restaurant ZUMA. Am venit sa povestesc cu echipa mea de aici si asa l-am cunoscut pe seful meu din prezent. Am luat pranzul impreuna, iar dupa doua ore am primit o oferta de nerefuzat.  Am fost promovat intr-o pozitie de Food and Beverage Director pe toata flota Royal International, care include acum 22 de vase si peste 1500 de angajati. Am renuntat astfel la New York si iata-ma aici…

silk

Silk, restaurantul asiatic de la bordul Quantum Of The Seas

Cat timp iti  petreci acum pe vase si cat timp pe uscat?
Doar 20% din timp mi-l petrec pe vase in acest moment, iar in rest sunt la birou. Am deplasari frecvente la toate festivalurile de mancare si de baturi din lume, iar acesta este un alt aspect interesant al muncii mele din prezent. Noi suntem o companie atipica. Construim produsul si dupa asta mergem sa facem marketingul. De obicei e invers. Ne miscam foarte repede cu totul pentru ca noi trebuie sa mergem si sa spunem lumii ce se intampla aici. Mai ales ca suntem pe mare si nu ne poate vizita oricine. Facem o conexiune emotionala si culinara cu publicul.

grande-restaurant2

Grande este restaurantul cel mai elegant de pe Quantum. Lorenzo ia cina aici de fiecare data cand are dispozitie sa se imbrace formal

In ce masura ti-ai pus amprenta asupra Quantum of The Seas?
Nu am ales eu restaurantele, ele deja erau alese cand am venit eu la Royal Carribean. Am supervizat insa tot ceea ce tine de design, de specific si concept, de meniuri, muzica, servire si personal. Am o echipa foarte buna cu care lucrez, iar acestia iau majoritatea deciziilor.

jamie1

Jamie Oliver a deschis la bordul Quantum Of The Seas propriul sau restaurant numit „Jamie’s Italian”

In ce masura implicati bucatari faimosi in crearea unor restaurante de pe vasele voastre? Din cele 18 restaurante de pe Quantum cel putin 4 apartin unor bucatari faimosi in intreaga lume…

Unul dintre cele mai anticipate restaurante de pe Quantum Of The Seas este Jamie’s Italian, restaurantul lui Jamie Oliver. Acesta este un partener extraordinar, care nu numai ca este foarte iubit de public dar este si aliniat cu ceea ce facem noi. Ii pasa de ingrediente, il intereseaza in ce conditii a crescut un animal si cu ce a fost hranit, dar si conditiile de transport ale produselor de la ferme pana la bucatariile noastre. Toate acestea sunt valori pe care le impartasim cu el. Noua ne pasa de mare, de porturile in care mergem, de oamenii cu care venim in contact, iar el face acelasi lucru. Nu alergam dupa anumite nume si ne uitam in lumea culinara si ii alegem doar pe cei care se alineaza cu noi si care incearca de fiecare data sa faca ceva special.

michael schwartz

Michael Schwartz a introdus in Michael’s Genuine Pub conceptul „farm to table”, nou acum in Statele Unite

Pe Quantum avem si primul gastropub de pe un vas de croaziera, Michael’s Genuine Pub al lui Michael Schwartz, unul dintre castigatorii premiului James Beard (un mare premiu culinar). Pub-ul lui are un concept foarte simplu- “farm to table”. El crede ca mancarea e buna pentru ca ingredientele sunt bune, ceea ce este o tematica noua in Statele Unite. Merge la televiziuni, are show-uri si in Sudul Floridei toata lumea il cunoaste.

devin-alexander

Devin Alexander are propriul ei restaurant, „Devinly Decadence”. Laurentiu recomanda deserturile de aici, care au un numar foarte mic de calorii

Devin Alexander este bucatar la „The Biggest Looser” si a creat pe Quantum restaurantul „Devinly Decadence”. Propunerile ei sunt preparate gustoase si foarte sanatoase, cu un aport de calorii foarte mic.

chic-restaurant

Restaurantul Chic este axat pe Contemporary Cuisine

Cum te surprinde pe tine Dynamic Dining?

Este un concept transformational. Chiar am schimbat totul. Aveam inainte ospatari si ajutori de ospatar. Acum avem ospatari la masa care iau comanda pe IPad, iar picolii alearga dupa mancare. Nu mai schimbam meniurile in fiecare zi pentru ca fiecare restaurant are propriul sau meniu. Avand 18 restaurante la bordul vasului pasagerii pot alege o experienta de dining inedita si diferita in fiecare seara. In momentul de fata Dynamic Dining se regaseste pe Quantum si pe Oasis Of The Seas si Allure Of The Seas. Daca acest concept se va bucura de succes in randul pasagerilor atunci il vom introduce pe fiecare vas.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Laurentiu Davidoiu alaturi de Christian Stan si Sorin Dutoiu (ADPM)

Care este restaurantul tau preferat de pe Quantum Of The Seas?
Este greu sa dau un raspuns pentru ca mi-am pus sufletul in fiecare meniu, in fiecare concept. Este ca si cum ai avea mai multi copii; ii iubesti pe toti la fel. Aici pe vapor daca vreau sa ma imbrac formal merg in The Grand, daca vreau sa mananc o mancare light aleg Bistro-ul lui Devin Alexander. Chic este superb. Silk e atat de intim, mancarea este extraodinara si experienta de dining se bazeaza pe „sharing concept”.
Cum sunt priviti romanii pe vasele de croaziera? Aveti angajati din toate colturile lumii…
Diversitatea pentru noi este foarte importanta. Nu conteaza de unde vii sau de unde ai plecat. Totul depinde de modul in care te misti. Avansarea este direct proportionala cu performanta ta si cu cat de mult te plac oamenii. Romanii sunt lideri buni, lucreaza foarte bine cu oamenii, sunt respectati, lucreaza mult si sunt foarte pozitivi. Toate acestea sunt ingrediente ale succesului.
De bucataria romaneasca iti este dor?
O, da! Am fost acum o luna acasa la Sibiu. Am fost cu prietena mea, care intre timp mi-a devenit logodnica. Intre timp a spus DA. Am cerut-o de sotie in timpul unui weekend petrecut in Napa Valley, langa Los Angeles. Revenind la momentul in care am revenit in tara, inainte sa ajung la Bucuresti am sunat-o pe mama si m-a intrebat ce vreau sa mananc. Imi lasa gura apa numai cand ma gandesc la toate bunatatile, la varza gatita ca la Cluj, la ciorba cu gaina crescuta in curte si la toate legumele preparate de mama la cuptor. Imi place foarte mult mancarea romaneasca, nu cred ca pot sa o reproduc nicaieri in lume. Acesta este si unul dintre motivele pentru care merg acasa in fiecare an. Am o casa in Romania pe care insa nu o s-o vand niciodata. Sufletul meu este in Romania, indiferent in orice colt al lumii m-as afla.

molecular-cuisine3

molecular-cuisine2

Preparatele Chef-ului Cornelius Gallagher de la restaurantul Wonderland l-au surprins pana si pe Laurentiu

Care a fost cel mai inovativ fel de mancare degustat la bordul Quantum Of The Seas?Ce te-a facut sa zici WOW?

Nu sunt un mare fan al bucatariei moleculare, insa ce face Cornelius Gallagher  in restaurantul Wonderland este extraordinar. El recreaza o maslina intr-o gelatina calda. Este servita foarte interesant, iar cand o spargi are aroma si textura unei masline grecesti. Mie imi plac mancarurile facute bine. Daca o bucata de paine este facuta cu pasiune si este proaspata, pentru mine este un lucru extraordinar. Eu cred in calitate si in principiul  „less is more”. Faci mai putin, dar faci bine! Cred in simplitate si in lucrul bine facut!

Rezevarile pentru o croaziera pe Quantum Of The Seas se pot face de pe site-ul Royal Carribean Romania sau sunand la  +40 31 4035060.

Scrie un comentariu