News

Laura Cosoi a trait cel mai intens Paste de pana acum: a vizitat mormantul sfant din Ierusalim!

Scris de Alexandru Manea

Laura Cosoi si-a indeplinit un vis mai vechi si a ajuns sa isi petreaca Pastele in Orasul Sfant, Ierusalim. Cu aceasta ocazie, s-a rugat la Zidul Plangerii si a vizitat emotionata Mormantul Sfant si toate locurile speciale unde Mantuitorul si-a petrecut ultimele zile din viata.

laura-cosoi-zidul-plangerii

Laura Cosoi a trait si ea experienta Israelului. Dupa ce a vizitat Tel Aviv si Marea Moarta, blondina si-a rezervat zilele din Saptamana Mare pentru a le petrece in Ierusalim.

A ajuns astfel in locurile sfinte, la Zidul Plangerii, in grota unde a fost intemnitat Mantuitorul, in locul unde se afla Golgota, unde a fost rastignit, imbalsamat si apoi inmormantat.

“Mi-am dorit foarte mult sa vizitez Israelul in trecut, dar mai mult decat orice visam sa ajung in Ierusalim. Am ales momentul vizitei inainte de Paste, din dorinta de a simti la cea mai inalta intensitate experienta.

Visez la aceasta destinatie de foarte multa vreme, cam de cand aveam 7 ani si mergeam sambata la orele de religie ca sa ma pregatesc pentru Sfanta Impartasanie. Am fost un copil crescut in spirit religios si asa cum ti-am mai povestit intr-o postare anterioara, (Duminica este ziua mea preferata) de mica, parintii ma duceau la biserica Romano-Catolica din Iasi.

Asadar, a sosit momentul in care visul meu s-a indeplinit. Desi stiam cum arata Ierusalimul din poze dar mai ales din filme, intalnirea cu el a fost… tulburatoare. Daca pana sa ajung acolo totul era clar in mintea mea, cu cat ma apropiam mai mult, totul devenea incetosat.

laura-cosoi-temnita-iisus

Mixul cartierelor din orasul vechi, cel armenesc, evreiesc, crestin, musulman dar si religiile lor, m-au bulversat complet. Imaginile in culori tipatoare, galagia strazilor, chicotele copiilor care nu se mai opreau din joaca si slujbele radiodifuzate ale moscheelor, nu erau tocmai ce mi-am imaginat.

Cautam cu disperare Lacasul Sfant, un loc in care sa ma rog, pe cineva de care sa ma agat ca sa ma conduca “acasa”. La nici 50 de metri de la intrare, un ghid turistic parea disperat ca nimeni nu il vrea, si l-am luat noi.

Stia cate ceva despre istorie si locuri, dar mult mai putin decat imi doream eu. M-am avantat in multime printre turisti, cu speranta ca am sa dau de oaza de liniste mult cautata, de locul linistit si pios unde sa ma reculeg.

laura-cosoi-zidul-plangerii-1

Prima oprire a fost la Zidul Plangerii, lacasul sfant pentru evrei. Se spune despre acest zid ca sub el exista ramasitele celui de-al doilea templu, ridicat de regele Solomon. Am intrat in treimea destinata femeilor (doua treimi din zid fiind destinat barbatilor) am spus o rugaciune si m-am indreptat cu pasi repezi spre Via Dolorosa.

Parca si vremea era in asentimentul meu, cand un soare dogoritor, cand innorat si rece, cand cu palaria pe cap, cand cu salul pe spate. Insa, nu m-am gandit prea mult la ce simteam, pentru ca toate stradulele bucsite cu tarabe, mi se impleticeau printre picioare.

M-am oprit la cele 9 puncte importante de pe Via Dolorosa si desi nu am respectat ordinea, le-am atins pe toate. Calea Crucii incepe din piata in care a fost judecat Isus, si continua cu drumul Lui pana la Mormantul Sfant.

laura-cosoi-mormantul-sfant-3

Exista cate o biserica construita in anumite puncte (ex: locul in care s-a intalnit Isus cu mama lui, fecioara Maria) iar in rest, opririle erau prea putin semnalizate, existand posibilitatea sa treci pe langa ele fara sa le sesizezi.

Daca la inceput nu intelegeam de ce am ales tocmai acel ghid turistic, care parea si putin informat si foarte grabit, la un moment dat venirea lui in drumul meu a capatat sens. Mi-a spus ca exista un loc, care nu este inclus in turul turistic , dar ca ar fi interesant de vizitat. Nici macar nu eram curioasa.

Eu ma gandeam la Via Dolorosa, incercam sa leg drumul de la un capat la altul, sa imi imaginez ca nu existau cladirile care o “calareau” pur si simplu , sa imi scot din cap tipatul copiilor si sa ma conectez la spiritul locului.

Ghidul m-a oprit in fata unei usi pe care scria ”Prison of Christ “, si am intrat. Am coborat un nivel si intr-o grota, sapata in piatra, era camaruta in care a stat Isus prizonier. Eram doar eu, fara oameni, fara zgomot, cu lumina de la lumanare si mirosul de mir.

A fost prima oara cand L-am simtit. Parca nu trecusera 2013 ani, parca era ieri. Energia locului nu s-a pierdut in timp, ci s-a conservat. Simteam presiunea, iar rugaciunile celor care au trecut pe acolo pareau ca s-au zidit in pereti. As fi vrut sa nu se termine vizita, sa nu plec, pentru ca acolo mi-am gasit raspunsurile, dar trebuia sa ajung si la Mormantul Sfant.

Biserica Sfanta este cea care adaposteste alte cinci opriri importante de pe Via Dolorosa. Locul unde a fost dezbracat Isus, apoi locul unde a fost rastignit pe cruce, locul in care a fost ridicata crucea (poti sa vezi in imagini exact gaura in piatra unde a fost infipta crucea), piatra pe care a fost spalat Isus dupa ce L-au dat jos de pe cruce si Mormantul Sfant.

Desi eram cu o saptamana inainte de Paste, nu a fost foarte aglomerat. Mi-am asteptat randul 40 de minute si apoi am intrat in mormant, o camaruta foarte mica, sapata in piatra, in care mergeam ghemuita si care, in partea dreapta, avea o platforma pe care a fost intins trupul neinsufletit a lui Isus.

laura-cosoi-mormantul-sfant-2

Desi mi-ar fi placut sa uit de mine acolo, am avut timp doar pentru o rugagiune, deoarece exista preoti care iti amintesc ca mai sunt si altii care asteapta sa intre. Momentul a trecut foarte repede, emotiile m-au coplesit, ochii mi s-au umplut cu imagini si sufletul cu lumina.
Recunosc intreaga experienta ca fiind unica, complexa si foarte puternica. A rasunat in mine adanc, a scormonit in sentimente, amintiri si imaginatie, iar la final a sadit dorinta de a ma reintoarce.

Pe insearat am ajuns acasa si in incercarea de a povesti cum a fost ziua, m-am inecat in lacrimi. A fost o eliberare, o descatusare, urmarea fireasca a unei zile in care intr-o forma sau alta, l-am intalnit pe Isus”, a povestit Laura pe blogul personal.

Scrie un comentariu