Stiri Interne

Kanal D împlinește 10 ani. Iată cum au sărbătorit vedetele postului!

Scris de Alexandru Manea

Kanal D împlinește 10 ani. Pe 1 martie 2007 postul a emis pentru prima dată. Zilele trecute, vedetele Kanal D au sărbătorit cu veselie la filmările unui promo pe care îl vom vedea în curând pe sticlă.

Kanal D împlinește 10 ani săptămâna viitoare. În urmă cu un deceniu, pe 1 martie 2007, postul emitea pentru prima dată în România. Au fost 10 ani în care a reușit să ajungă, de multe ori, pe locul 1 în audiențe, depășind chiar televiziuni consacrate de multă vreme pe piața media din România.

De succesul Kanal D se leagă emisiunile de divertisment sau de celebrity news (D-Paparazzi, Bulevard, WOWbiz, Teo Show, Roata Norocului, Bravo, ai stil, etc), cele informative, expuse în stil propriu pentru piața autohtonă (Știrile Kanal D, Asta-i România, etc) și, în special, serialele turcești care au plasat Kanal D pe locul 1 în audiențe (Suleyman Magnificul fiind cel care a deschis lunga serie de realizări).

De curând, vedetele postului s-au reunit și au filmat un promo ce va fi difuzat în curând. Teo Trandafir, Iulia Albu, Andreea Mantea, Gabriela Cristea, Ilinca Vandici, Raluca Bădulescu, Bursucu, au dansat într-o ploaie de confetti și au urat postulu mulți ani de acum înainte cu mult succes.

Scrie un comentariu