ADPM Health

În ce situații este necesar să scoatem dinții?

Scris de Ana Kozma

Deși dorința medicilor stomatologi este să salveze fiecare dinte, de foarte multe ori extracțiile sunt inevitabile din pricina gradului de degradare al danturii. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce se ajunge în această situație.

În ce situații este necesar să scoatem dinții?

„Noi, medicii stomatologi, încercăm să salvăm fiecare dinte, iar extracția este ultima soluție. Din păcate, încă ne confruntăm cu foarte multe situații în care pacienții se prezintă la control cu dantura în stare de degradare avansată și suntem nevoiți să apelăm la extracție și să reconstruim apoi cu ajutorul implantului dentar. Totul pornește de la educația deficitară în sfera prevenției. Oamenii nu se prezintă la controlul periodic și ignoră procesul de degradare al dinților, ajungând la medic atunci când e prea târziu. Există însă și cazuri în care extracția este recomandată, fără a avea dantura cariată”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cariile netratate, motivul principal

„Primul motiv și probabil cel mai frecvent întâlnit este caria dentară pe care mulți o ignoră. La început apare ca o carie simplă, pe care, însă, dacă nu o tratăm imediat, se adâncește și apar fenomene inflamatorii și de natură infecțioasă, pentru că dintele își pierde vitalitatea (sau popular spus, nervul moare). Atunci când aceste infecții evoluează și nu sunt tratate, de cele mai multe ori se ajunge la agravarea reacțiilor periapicale (de jur împrejurul rădăcinii), ce nu mai pot fi tratate și compromit și stabilitatea dintelui”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

În acest stadiu, medicii stomatologi se văd nevoiți să apeleze la extracții, ceea ce ar fi încercat să evite, dacă pacienții se prezentau la timp la control.

Fractura dentară

„Un alt motiv al extracției este fractura, care apare de cele mai multe ori la dinții devitali, fără nerv, deteriorați de carii și infecții, și care nu au fost tratați și reconstruiți cu coroane dentare de înveliș. Rolul acestor coroane este să prevină fractura, prin consolidarea dintelui afectat. În caz contrar, dinții se sparg mai mereu, în funcție de adâncimea liniei de fractură putând sau nu să fie reconstruiți. Dacă fractura este adâncă, singura soluție rămâne extracția”, este de părere medicul stomatolog Sorina Stroe.

Măseaua de minte

„Un alt motiv al extractiei este “deranjul” produs de molarii de minte aflați în erupție sau incluzie. Ei exercită presiune și determină înghesuiri/strâmbări ale dinților vecini/frontali. De asemenea, de cele mai multe ori, molarii de minte incluși, în special când pacientul se pregătește să înceapă un tratament ortodontic, pot reprezenta pericole în viitor în ceea ce privește menținerea rezultatelor obținute”, dezvăluie medicul stomatolog Sorina Stroe.

Dinții de lapte la vârstă adultă

„Alți candidați la extracție pot fi dinții de lapte rămași pe arcadă la vârstă adultă, iar omologii lor permanenți incluși, trebuie să fie repoziționați corect, aduși pe arcadă. Atunci când este necesar să urmăm tratamente ortodontice, dacă deficitul de spațiu pe arcadă este mare, se decide extracția anumitor dinți în scop ortodontic, pentru a crea spațiu”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ce faci atunci când îți spargi un dinte? Soluțiile, explicate de medicul stomatolog Sorina Stroe

Scrie un comentariu