Interviuri

Exclusiv! Horia Brenciu, showman-ul de la X Factor: „N-am facut nicio crima venind la Antena 1”!

Scris de Administrator

Horia Brenciu este un adevarat showman, unul dintre cei mai apreciati artisti ai momentului, prezentator al emisiunii „Danseaza printre stele”, dar si jurat al show-ului X Factor. Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru ADPM, Brenciu a vorbit despre transferul lui de la Pro Tv la Antena 1, despre relatia cu colegii sai de juriu, Delia si Stefan Banica, noul sau album si proiectele profesionale, dar si despre viata de tatic. Iata ce ne-a declarat!

brenciu-xfactor

Incep prin a va intreba cum ati primit criticile ca ati plecat de la Vocea Romaniei direct la concurenta show-ului?

Cu atentie si cu zambetul pe buze… N-au fost neaparat critici. Am citit mai degraba regrete din partea unor telespectatori care se obisnuisera cu mine trei ani in acel format. Pun pasiune in orice emisiune apar si le inteleg nostalgia, pentru ca si eu am avut contributia mea infima la apropierea productiei respective de sufletul publicului. Piata romaneasca e extrem de mica! Transferuri se fac peste tot, si in fotbal, si in filme, muzica si, evident, in trusturile media din intreaga lume. N-am facut nicio crima venind la Antena 1, nici macar nu am tradat pe nimeni, asa cum am vazut scris in unele comentarii.

Am gasit in Antena 1 un partener si un post de televiziune cu care pot colabora atat pe sticla, cat si in cadrul proiectelor mele muzicale, ceea ce pentru mine este foarte important. X FACTOR este primul proiect major in care ma implic. Vor urma si altele, cat de curand. Eu am doua familii. Una este cea de-acasa, care numara cinci suflete, iar a doua este cea de pe scena, orchestra mea, care e alcatuitaă din 10 membri. Cu tot cu staff-ul meu de la HB Media Entertaiment, numaram vreo 30 de oameni. Dupa cum vedeti, am o familie mare. In consecinta, fac tot ce-mi sta in putinta sa am grija de ea, sa o tin unita si, in special, sa fie pregatita de noi si provocatoare proiecte.

Ma bucur sa fi intalnit un post alaturi de care sa ma pot dezvolta mult mai complex decat am facut-o pana acum! Oricum, profit de ocazie sa-i anunt pe toti cei care citesc acest interviu ca deja ma pot vedea in fiecare seara de vineri, de la 20:30, la Antena 1, acolo unde se difuzeaza noul X FACTOR si duminica, tot de la 20:30, la „Danseaza printre stele”. Spectacolul are toata gama de emotii posibils si sper ca fiecare episod sa atraga si mai mult atentia telespectatorilor.

brenciu-xfactor4

Aveti numele de scena „Showman” la X Factor. Ce inseamna mai exact acest lucru? Pe ce criterii veti accepta sau respinge concurenti?

Spre deosebire de ce-am jurizat pana acum, X FACTOR, dincolo de talente muzicale speciale, are si un alt condiment singular: concurentul surprinzator! El poate veni de oriunde si din orice mediu. Poate nu are o voce teribila, dar cu siguranta poate deveni un personaj. De el te poti indragosti sau nu, dar cu siguranta n-o sa te lase indiferent. In zilele de auditii, unde am vazut peste 400 de concurenti, m-am simtit ca pestele in apa, iar cei care au venit la concurs m-au ajutat sa… inot din plin. Orice talent muzical te poate surprinde. Si n-au fost putini… Vorba aia, din 400 de pretendenti am avut ce alege.

Una peste alta, in aceasta prima etapa am avut parte de o groaza de zambete, rasete, aplauze, voci fenomen, povesti incredibile, aparitii dementiale. Cu totii au incercat sa cante, sa danseze, sa faca toate figurile posibile si sa convinga juriul ca au x factor-ul la purtator.

La sfarsitul seriei de filmari de la Palatul Copiilor, i-am intrebat pe cei prezenti in public, care au asistat la toata nebunia, daca o sa le fie dor de auditii. Au raspuns in cor: „Daaaaaa”. I-am intrebat daca vor sa ne vedem si in 2015. „Normaaaal”, au raspuns.

brenciu-xfactor1

Cum s-au desfasurat pana acum filmarile pentru noul sezon X Factor. Au aparut deja conflicte intre jurati? Diferente de opinii? Orgolii?

Evident. Nu exista concurs fara orgolii. Si nu are nicio legatura cu Banica afirmatia mea (zambeste). El, chiar daca e la prima lui experienta de jurat, s-a prins rapid cum stau treburile. Un aspect nu trebuie uitat… Atribuirea celor trei grupe (sub 20 ani, peste 20 ani si grupurile) le revine producatorilor. Surprizele abia au inceput…

juriu-x-factor-2014

Activati in acelasi domeniu, deci banuiesc ca va cunosteati inca dinainte de inceperea filmarilor, insa cum i-ai descoperit pe Stefan Banica si Delia in calitate de colegi de juriu?

Am cantat cu amandoi, dar a juriza alaturi de ei este cu totul altă… melodie! Delia este o pantera invaluitoare, zambitoare si mereu doritoare de dulciuri, gata oricand sa-si arate putin gherutele, iar in extrema mea stanga, Stefan e… dom’ profesor. Putin mucalit, cu ideile bine precizate insotite academic de ochelarii lui de vedere prinsi bine pe nas, pe Banica nu-l scoti din ale lui…

Demult visez sa fiu coleg de banca cu Banica, inca de pe vremea melodiei “Ani de liceu”… Mi-a spus in timpul filmarilor, in repetate randuri, ba ca-l doare capul ca fredonez atatea melodii, ba ca-i vajaie urechile ca vorbesc prea mult, ba sa nu ma mai bag in seama cu fetele… Mi-e clar. Invidia! Dragilor, vreti dialog, aveti X FACTOR. Vreti polemici, poftiti la X FACTOR. Vreti spectacol total, va astept vineri seara, de la 20.30, pe Antena 1!

brenciu-xfactor3

Care este primul sfat pe care il vei da concurentilor din echipa ta?

Orice castig e o treapta, nu un moment de relaxare. Un trofeu nu e o perna pe care sa te culci, ci o motivatie clara ca trebuie sa urci si mai sus, sa ceri mai mult de la tine.

brenciu-xfactor2

Pe langa X Factor, ce proiecte profesionale mai pregatesti pentru perioada urmatoare?

In toamna asta o sa lansez al treilea album al carierei mele. Se numeste „40+” si este incununarea muncii de doi ani a intregii mele echipe de la HB Media Entertainment. Dupa „35” si „37”, primele mele productii discografice, plusul de experienta isi spune cuvantul mai mult ca niciodata pe „40+”. Pornind de la cifra 4 care le poate reprezenta pe cele 4 fete ale mele, „40+” poate fi orice… 40 este prefixul tarii noastre sau cele 40 de saptamani in care un bebelus sta in burta mamei.

Una peste alta, cel mai important aspect de pe acest disc il constituie productia muzicala. Sper ca publicul sa se regaseasca in piesele acestui cd, asa cum a facut-o cu fiecare dintre albumele mele. Este primul pe care-l inregistrez in intregime in studiourile mele alaturi de echipa de la HB Media Entertainment si este si prima oara cand ma implic in majoritatea pieselor discului ca textier, compozitor si aranjor.

Piesele contin dragoste, despartire, viata, dorinta, copilarie, familie, iubire, dor si multa veselie. Il voi lansa pe 24 octombrie cu Gazeta Sporturilor si evident va beneficia de o lansare speciala, marca HB Media Entertainment. De ce +?! Pentru ca este un plus de care toata lumea muzicala are nevoie! Pana la urma, cu totii avem nevoie de un plus de sanatate, de viata, de muzica, de fericire. Pe scurt, pentru ca totul trebuie sa fie cu plus pe lumea asta, am produs „40+”!

horia-brenciu-familie

Care sunt cele frumoase aspecte ale „meseriei” de tata? Dar cele mai grele?

Sa fii tata e o binecuvantare. Am invatat ca trebuie sa-i lasi pe copii sa te educe. O fac involuntar. In acelasi timp tu trebuie sa ai o rezerva considerabila de rabdare si intelepciune. Dragostea o ai din oficiu, de cand au venit pe lume! Avand pregatirea asta si momentele mai grele au farmecul lor… Mina, Maria si Andreea sunt pe scurt, profesorii mei! Sper sa fiu un elev silitor si sa iau doar note bune!

Despre autor

Administrator

Scrie un comentariu