Stiri externe

Fostul olimpic al Suediei, cerut în căsătorie de iubit la Veneția

Scris de Alexandru Manea

Jimmy Sjödin, fost sportiv olimpic al Suediei la Atlanta 1996, a fost cerut în căsătorie de iubitul lui în timpul unei vacanțe petrecută în Veneția, iar fotografiile fac deja înconjurul lumii.

Fostul olimpic al Suediei, cerut în căsătorie de iubit la Veneția

Jimmy Sjödin, fost sportiv olimpic al Suediei, s-a logodit cu iubitul său,  Patrick Huber. Acesta din urmă l-a cerut în căsătorie în timpul vacanței din  Veneția, iar fotografiile realizate acolo fac acum înconjurul lumii, cei doi fiind apreciați pentru naturalețe și transparență.

Pentru a ajunge la acest moment special, Patrick a pus la cale un plan pentru ca surpriza să fie și mai mare. Știa că Jimmy își dorea foarte mult să ajungă la Veneția, astfel că, aflându-se în Munchen, i-a spus să își facă bagajul pentru că a doua zi vor pleca în drumeție.

Au plecat astfel cu mașina spre sud, au traversat Alpii și au ajuns în Veneția. Acolo, în timp e se plimbau cu gondola, Patrick a îngenunchiat, a scos din buzunar un inel de logodnă și l-a cerut în căsătorie pe cel cu care avea deja o relație de ani buni.

Momentul special a fost fotografiat, iar instantaneele au fost publicate în presa din întreaga lume.

Inelele alese sunt cu totul speciale. Au numele fiecăruia gravat, însă în relief pentru a rămâne imprimate pe degete, în cazul în care cândva aceștia le vor scoate.

Jimmy a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996 reprezentând Suedia. La vârsta de 20 de ani, când și-a acceptat orientarea sexuală, s-a retras din activitatea sportivă și s-a dedicat vieții de familie. Logodnicul său este culturist și artist grafic în Germania.

Cei doi sunt împreună din 2016, iar anul viitor se vor căsători, urmând să petreacă luna de miere la fabulosul Four Seasons Hotel din Maldive.

#tbt

A post shared by Wolf Deutschland 🐺🇩🇪 (@wolfdeutschland) on

Scrie un comentariu