Stiri externe

Eurovision în timpul pandemiei. Ce restricții sunt!

Scris de Ana Kozma

Este pentru prima oară când Eurovision este organizat pe timp de pandemie. Anul trecut, concursul muzical a fost anulat pentru prima oară în istorie, în contextul măsurilor de siguranță care erau extrem de stricte peste tot în lume. Iată ce restricții sunt la Eurovision 2021!

Eurovision în timpul pandemiei. Ce restricții sunt!

Rotterdam va găzdui săptămâna aceasta prima ediție Eurovision organizată pe timp de pandemie. Nu va fi o ediție obișnuită, ci una cu multe restricții. O veste bună este permiterea publicului de a participa la eveniment. Această decizie a fost luată la finele lunii aprilie, în condițiile în care un număr mare de oameni s-au vaccinat.

Eveniment cu public în condiții speciale

Participarea publicului va fi însă una cu totul inedită. Doar 3.500 de oameni vor avea voie să asiste live la Eurovision, adică 20% din capacitatea spațiului în care se va desfășura concursul. Publicul va fi „închis” într-un balon special.

Reguli stricte pentru participanți

Majoritatea concurenților vor participa efectiv la eveniment. Alții însă, precum reprezentantul Austriei, vor particpa prin înregistrări video.

La fața locului, delegațiile țărilor participante trebuie să respecte reguli stricte. Toți membrii delegațiilor sunt obligați să se testeze la fiecare 49 de ore.

Roxen, reprezentanta României la Eurovision

România este reprezentată la Rotterdam de Roxen, cu melodia „Amnesia”. Roxen va concura în prima semifinală Eurovision, care va avea loc pe 18 mai. Ea va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam. A doua semifinală va avea loc pe 20 mai, iar marea finală, sâmbătă, 22 mai.

Delegația României nu a putut participa la ceremonia de deschidere

Ieri a avut loc ceremonia de deschidere a Eurovision 2021, denumită Turquoise Carpet. Din pricina mai multor cazuri de COVID confirmate la hotelul unde sunt cazați, membrii delegației României nu au putut participa la ceremonie.

Explozie de cazuri de COVID la Eurovision. Delegația României nu a mai putut participa la ceremonia de deschidere.

Scrie un comentariu