ADPM Health Stiri Interne

Ela Craciun, reactie impotriva mamelor exagerate: „Nu mai tineti copiii intr-un bol de sticla!”

Scris de Ana Kozma

Ela Craciun, mama a trei copii superbi, se declara ingrijorata de tendinta mamelor de a-si tine copiii ca sub un bol de sticla, fiind exagerat de grijulii si riscand astfel sa ii priveze de bucuriile copilariei.

Ela Craciun, reactie impotriva mamelor exagerate: „Nu mai tineti copiii intr-un bol de sticla!”

Ela Craciun spune ca a intalnit multi parinti care le interziceau copiilor lor chiar sa se joace in aer liber de teama ca acestia sa nu se loveasca sau sa se murdareasca. Aceste temeri duse la extrem nu aduc nimic bun, iar vedeta s-a confesat pe blogul personal povestind cazurile care au mahnit-o.

“In cei 13 ani de cand sunt mama, am vazut si am auzit multe. Fiecare mama are temerile, fricile, obsesiile ei.

Copiii sunt dornici sa descopere, sa exploreze locuri si lucruri pe care nu le-au mai intalnit. Nicholas este la varsta la care cunoaste prin pipait. Pune mainile peste tot, atinge, apoi sta si parca incearca sa inteleaga ce se intampla. Ca orice mama, ma gandesc ca sunt microbi si poate se imbolnaveste. Cand s-a nascut, am incercat sa-l tin departe de fratii lui, care erau in colectivitate mai toata ziua. La mall am fost cu el de doua ori pana acum, si asta doar ca sa ii cumparam incaltari. Am scris acum cateva luni si un articol in care medicii spun de ce nu trebuie sa duci un nou-nascut in locuri aglomerate.

Ela Craciun nu vrea sa auda de sala. Ce solutie a gasit pentru a fi in forma!

Dar cred ca uneori exageram. Sunt mamici care nu ii lasa pe copii sa faca nimic, sa nu atinga nimic, sunt cu solutia dezinfectanta in mana tot timpul, cu spirtul si servetelele umede mereu la indemana. Asa cum observ de cateva zile ca se intampla in familia care ne este vecina de sezlong, pe plaja. Au doi copii (undeva la 2 ani si maxim 6 ani), iar mama umbla non-stop dupa ei sa ii spele, sa nu se murdareasca, ii duce la dus sa ii spele de nisip, este mereu in alerta. Cred ca de vina este germofobia (frica exagerata de microbi.)

Cand eram mici, eu si sora mea, ieseam afara si ne jucam ca toti copiii, cu tot ce se putea. Alergam, cadeam, ne cataram in copaci, puneam mainile pe toate jucariile care zaceau prin nisip, saream coarda sau jucam lapte gros, ne ascundeam prin tot felul de locuri. Va inchipuiti ca nu statea mama cu sticla de spirt dupa noi. In plus, de multe ori ea era la serviciu si noi ne vedeam de copilarie cu toate preocuparile ei. In toata gasca de copii era si o fetita mai mica cu un an decat mine care isi dorea sa se joace cu noi. Doar ca mama ei nu o lasa. Cand vedea ce facem si cum alergam, cum ne murdarim, i se facea rau la propriu. Biata mama! Se ingrozea la ideea ca sunt microbi peste tot si nu concepea ca fetita ei sa ia contact cu toti microbii cu care noi eram deja familiarizati. Va puteti inchipui cate momente distractive a ratat fetita doar pentru ca mama nu o lasa cu noi. Se temea ca nu cumva copila sa se imbolnaveasca.

Am voie sa fac sex in timpul sarcinii? Ela Craciun dezbate subiectul in cartea sa, „9 luni fara griji”

Acum, ca mama, incerc sa imi inchipui ce era in inima ei, desi recunosc cinstit, nu prea reusesc. In fine, anii au trecut si mai vorbim, ne mai intalnim. Fetita, care intre timp a devenit o doamna cu o cariera frumoasa, este foarte sensibila, imunitatea este foarte slaba, se imbolnaveste foarte repede din nimic. Iar mama sa recunoaste ca a gresit, dar stie ca nu mai poate da timpul inapoi. Mi-a zis ca acum, ori de cate ori are ocazia, le spune tinerelor mamici de greseala pe care a facut-o.

V-am povestit experienta mea, dar am cautat sa aflu si ce cred specialistii despre aceasta situatie si am vorbit cu dna dr. Alina Ilici – neonatologul lui Nicholas si al Alesiei, care spune asa: „Cand se naste, organismul copilului nu este pregatit pentru lupta cu microbii, cu infectiile. Sistemul imunitar este foarte fragil, este normal ca parintii sa fie preocupati de dezvoltarea acestuia, mai ales in primii ani de viata. Stiu ca este o perioada tare complicata, mai ales pana pe la varsta de 3 ani, pentru ca in acest timp bebelusul descopera lumea prin atingeri si, inevitabil, baga in gura fie lucruri, fie mainile dupa ce a intrat in contact cu acestea. Si e normal ca parintii sa se ingrijoreze. Dupa ce pun mainile in nisip, pamant si nu numai, microbii pot dauna sanatatii celor mici, insa nu este intotdeauna asa. Trebuie sa fim echilibrati si sa luam lucrurile ca atare. Imaginati-va ca nu puteti tine copilul intr-un bol de sticla ca sa il protejati. Are nevoie sa interactioneze si cu elementele din natura ca sa isi poata dezvolta imunitatea. Inteleg teama de boli, dar pana la un punct. Imaginati-va ca in primii ani de viata il tineti numai in casa, departe de orice pericol, dar cat il puteti exclude din colectivitate? La un moment dat trebuie sa mearga la gradinita, la scoala si acolo, inevitabil va lua contact cu ceilalti copii. Protectia exagerata nu doar ca tine microbii departe, insa poate dezvolta probleme de sanatate cu adevarat grave, cum sunt alergiile.”

E bine sa fim precauti, dar sa nu trecem de partea cealalta, sa devenim obsedati. M-as bucura sa imi impartasiti din experientele voastre cu cei mici, sa ne povestiti din peripetiile pe care orice copilas le are si, nu in ultimul rand, sa imi spuneti despre ce vreti sa mai vorbim aici, pe blog, ce idei de filmulete mai aveti pentru YouTube si ce sa va mai aratam pe Instagram”, a scris Ela Craciun pe blogul ei, www.elacraciun.ro.

 

View this post on Instagram

 

Noi am ieșit la plimbare și apoi mergem la film ❤️ Voi ce faceți? 🤗

A post shared by Ela Craciun (@elacraciun) on

Despre autor

Ana Kozma

Scrie un comentariu