Recomandarea ADPM Stiri Interne

Educatia se face la TV sau la scoala? Iata ce spun Madalin Ionescu si Mircea Radu!

Scris de Alexandru Manea

Dupa explozia show-urilor de tip tabloid cu tigani si manelisti, de la Kanal D si Antena 1, au aparut petitii online prin care se doreste inchiderea acestor emisiuni. Este insa in masura televiziunea sa mai educe publicul sau doar sa il distreze? Iata ce spun Madalin Ionescu si Mircea Radu.

strehaia-wowbiz

Certurile dintre tigani au ridicat audienta emisiunii WOWBiz de la Kanal D

Serialele cu tigani si manelisti de la WOWbiz (Kanal D) si Un Show Pacatos (Antena 1) au schimbat modul in care se face televiziune de tip tabloid.

In goana dupa o audienta ridicata s-a ajuns sa se difuzeze in direct certuri, scandaluri si chiar batai. Satui de acest mod de a face divertisment, multi oameni au inceput sa semneze petitii online sperand ca astfel CNA-ul sa ajunga sa interzica acest tip de emisiuni.

Majoritatea mizeaza pe faptul ca televiziunile nu mai educa publicul in niciun fel. Insa acesta sa fie rolul Mass Media? De a educa? Sau doar a informa si a distra publicul?

„Oameni buni …tabloidul de succes este facut de oameni foarte destepti ! In toata lumea ! Este un gen de presa care atrage un public foarte larg! Televiziunea nu a fost creata pentru a culturaliza sau pentru a educa! Doar idiotii nevindecabili cred asta! Rolul ei, in cel mai bun caz, este sa binedispuna si sa informeze!

madalin-ionescu-stehaia

Madalin Ionescu, alaturi de cel care face, mai nou, audienta: Leo de la Strehaia

Educatia trebuie sa o primesti in familie, in scoli, facultati si prin specializarile ulterioare! Traim intr-o tara in care TVR cultural a fost inchis ! Despre ce vorbim ? Show-urile tabloide sunt de vina pentru asta ? Politicul si piata !

In cariera mea am facut investigatii la cel mai inalt nivel, am prezentat si emisiuni cu tenta culturala , am dat jos ministri , am contribuit la lichidarea unor retele economice toxice , periculoase ! Acum prezint un show tabloid ! Unul care tine in fata ecranelor, in fiecare noapte peste un milion de oameni !

Printre acestia se numara , potrivit statisticilor primite, si foarte multi intelectuali ! Oare de ce ? Pentru ca acest show destept, Wowbiz, binedispune, genereaza emotii, ridica probleme de viata ( intr-o maniera senzationalistica, da !) , starneste controverse, genereaza fantezii si fascinatie !”, a declarat Madalin Ionescu, prezentatorul WOWBiz, unul din show-urile de televiziune mustrat de cei care semneaza petitiile.

nicolae-guta-daily-mail-12

La Un Show Pacatos (Antena 1), Nicolae Guta si-a batut amanta in direct

La randul lui, Mircea Radu, fostul prezentator de stiri de la TVR, explica, in mod clar, care este situatia in industria televiziunii, dandu-i, intr-o oarecare masura, dreptate lui Madalin Ionescu:

mircea-radu-profesor

Asa conservator cum il stim, Mircea Radu spune ca intelege sistemul emisiunilor de tip tabloid

“Madalin Ionescu (dar nu numai el ci si alte capetenii hardcore) are semnat un contract cu un post de televiziune. In schimbul salariului, el trebuie sa realizeze o emisiune care sa faca audienta. Cu cat mai multe puncte de rating, cu atat mai mare vizibilitatea, cu atat mai densa inghesuiala firmelor de a-si face reclama in acea emisiune. Deci ai audienta, tu realizatorule de emisiuni, mananci, te imbraci, iti platesti taxele, mergi in vacanta, pe scurt: traiesti. Nu, esti out.

Bataia lui Guta de la Capatos a ajuns in ziarele din Marea Britanie – VIDEO

Educatia se face acasa, de catre parinti si bunici. Culturalizarea se face in scoli si in biblioteci. Nici una nici alta nu au legatura cu televiziunea. Da, sigur, exista divertisment de calitate. Indiscutabil mare. Adevarat. Care bucura si binedispune. Cu toate ingredientele pentru a fi stralucitor (imi vin in minte emisiunile InTrecerea Anilor si Geniali).

Dar aceste programe se fac cu multi bani pe care televiziunile nu ii (mai) au sau nu ii investesc in asa ceva. Acum sunt emisiuni ieftine in care fetele si baietii gonzo vin gratis”, a scris Mircea Radu pe pagina lui de socializare.

Scrie un comentariu