Connect with us

News

Dupa 18 luni de la despartire, Angela Gheorghiu, din nou, in bratele sotului

Angela Gheorghiu continua sa socheze. Dupa ce si-a anulat mai multe spectacole luna aceasta, din motive medicale, soprana a anuntat ca s-a impacat cu sotul ei, tenorul Roberto Alagna.

Publicat

pe

Angela Gheorghiu revine la marea ei dragoste, tenorul Roberto Alagna , dupa un an si jumatate in care au stat despartiti.

In toamna anului 2009, tenorul a surprins publicul anuntand ca, dupa 13 ani de casnicie, a decis sa se desparta de artista nascuta in Romania.

„De multa vreme nu mai facem lucrurile impreuna. Fiecare isi vede de cariera. Credeam ca va fi greu, dar acum ma simt mai relaxat si liber. Nu mai trebuie sa dau socoteala si sfaturi in fiecare seara. Este foarte greu sa formezi o familie cu un artist, mai ales cand sunt doi interpreti de opera a caror meserie este atat de grea…

Vad in sfarsit frumusetea clipei. Angela nici nu vrea sa auda de divort. Vom vedea. Principalul este sa fie fericita si sa aiba puterea sa urce pe scena“, declara atunci Roberto Alagna.

Iata ca, dupa un an si jumatate de pauza, cei doi si-au reluat relatia.

„Nu avem nevoie sa organizam o conferinta de presa pentru a anunta acest lucru. In ultimele sase luni mi-am facut timp pentru a ma intalni cu Roberto, iar el a procedat la fel pentru a se intalni cu mine. Doar ca nu am spus nimanui acest lucru”, a declarat Angela pentru express.co.uk, adaugand:

„Nu regret despartirea noastra, deoarece a fost alegerea mea, insa am luat decizia de a nu mai canta impreuna. Am facut acest lucru deja de foarte multe ori. De fapt, in ultimii zece ani, am cantat impreuna in aproape 90% din concertele pe care le-am sustinut. Aveam nevoie de o schimbare si am vrut sa cant si alaturi de alti tenori. Intotdeauna imi urmez instinctul”.

In urma cu exact un an de zile, Angela Gheorghiu vorbea despre un nou inceput amoros. Se pare ca atunci isi facuse aparitia un nou iubit in viata ei, despre care soprana doar a declarat: „Cand voi considera eu, voi face publica aceasta relatie. Parfumul dragostei nu se uita niciodata si il regasim mereu”.