Stiri Interne

Dorian Popa prezinta alaturi de Capatos “Xtra Night Show”

Scris de Alexandru Manea

Incepand din aceasta seara, emisiunea Xtra Night Show va fi prezentata de Dan Capatos, Catalin Bordea, alaturi de, surpriza, Dorian Popa.

Dorian Popa prezinta alaturi de Capatos “Xtra Night Show”

Dupa ce Alex Velea s-a alaturat echipei Acces Direct, prezentand emisiunea alaturi de Simona Gherghe, un alt artist devine prezentator al unei emisiuni de la Antena 1. Este vorba de Dorian Popa, care va prezenta, incepand din aceasta seara, „Xtra Night Show”, de la ora 23.00, alaturi de Dan Capatos, Catalin Bordea si DJ-ul Vika Jigulina.

Va fi prima aparitie publica a artistului, de la revenirea din Madagascar, unde a suferit o accidentare care nu i-a mai permis sa continue competitia “Ultimul Trib”. Cu aceasta ocazie, Dorian va povesti in exclusivitate despre experienta “Ultimul Trib” si va oferi detalii legate de starea sa de sanatate.

“Logic ca ma vedeam macar pana in finala ”Ultimul Trib”, insa Dumnezeu se pare ca a avut alt plan pentru mine, plan pe care am decis sa il infrunt cu acelasi optimism si cu aceeasi energie pe care le-am avut dintotdeauna. Ma bucur ca am avut parte si de reversul proverbului ”Un rau nu vine niciodata singur” si ca din aceasta intamplare tragica am ajuns prezentator la „Xtra Night Show”. Sfatuiesc toti oamenii care trec prin momente grele in viata sa nu isi piarda speranta si sa lupte pentru zilele mai bune ce vor veni”, spune Dorian Popa.

“De luni, „Xtra Night Show intra in casele dumneavoastra in formula de baza, gandita in momentul in care Silviu si Anisia au ales alte proiecte personale. Sunt un om de echipa si un veteran al echipelor. Fie ca vorbim de perioada cu Mircea N. Stoian si celebrul band al emisiunii din acea vreme, condus de Stefan Ciobanu, sau de formula cu Bordea si Silviu, apoi si Anisia, fie ca vorbim de aceasta noua formula cu Bordea, Dorian Popa si Vika Jigulina, spiritul ramane acelasi. Telespectatorii nostri fideli, care ne-au purtat in aceasta aventura de 22 de sezoane si carora le multumesc din postura de ultim mohican, vor regasi aceeasi stare de buna dispozitie. Dorian este un tip care te poate contamina cu optimismul sau si cu pofta lui de viata, chiar si dintr-un scaun cu rotile, asa cum se va prezenta in platou, incepand de luni. Asa ca, putem spune ca totul va merge ca pe roate… (rade). Trebuie doar sa deschideti larg televizoarele. Dorian va porni pe primul lui drum profesional, dupa „Ultimul Trib”. Hatz, Johnule, sa te tii!!!”, spune prezentatorul show-ului, Dan Capatos.

 

View this post on Instagram

 

#good #MORNING 😬

A post shared by Dorian Popa (@eusuntdorian) on

1 comentariu

Scrie un comentariu