ADPM Cool

Cum integrăm culorile Pantone 2021 în amenajarea locuinței

Scris de Ana Kozma

Pentru 2021 Institutul Culorilor Pantone a ales, pentru a doua oară în istorie, două culori reprezentative: Ultimate Gray și Illuminating Yellow. Conform explicației specialiștilor, acestea sunt două “culori independente care subliniază cum elemente diferite pot ajunge împreună pentru a se sprijini reciproc”. Ultimate Gray este practică și solidă ca o rocă, în timp ce Illuminating Yellow este călduroasă și optimistă.

Cum integrăm culorile Pantone 2021 în amenajarea locuinței

Institutul Pantone dictează trendurile globale și influențează inclusiv designul de interior și mobilarea locuințelor și spațiilor comerciale.

Designerul de interior Sergiu Călifar, fondatorul Pure-Mess Design, explică în ce mod putem include culorile anului 2021 în amenajarea locuințelor, a spațiilor de birou, a camerelor de hotel și chiar a centrelor și saloanelor, spații pentru care specialistul, alături de echipa lui, realizează conceptul de design și implementează proiecte personalizate de design.

„Ca în fiecare an, propunerea Pantone reflectă curaj, inspirație si autenticitate. În 2021, avem pata de culoare dată de galben subliniată de o bază rece dată de gri. Bineînțeles, orice tendință cromatică poate fi adaptată stilului fiecărui designer. Spre exemplu, noi am ales să inserăm galben citron și griuri cu ușoare tente de mov în compoziție.

Aceste culori șterg monotonia, dar trebuie proporționate și adaptate conform fiecărui spațiu în parte. De exemplu sunt de evitat de folosit excesiv în bucătărie, chiar și din simplul motiv că pata galbenă poate amplifica pofta de mâncare, iar în dormitor ne poate agita și tulbura somnul, în condițiile în care spațiul ar trebui să fie unul unde ne relaxăm.

Culorile Pantone 2021 se pot regăsi în:

• Canapea. Nu galbenă în întregime, ci tapițată o parte cu stofă gri și o parte cu catifea galbenă.

• Mobilă de bucătărie gri în open space ce include canapea ori alte piese în culoare galben.

• Inserție lavabilă pe perete. Accentul galben poate fi aplicat pe o porțiune a unui perete în dormitor, dar astfel încât să nu fie în directă direcție vizuală atunci când stăm în pat, întrucât culoarea ne poate agita.

• Pat. Cadrul de pat poate fi galben, completat de lenjerie de pat, perne și cuverturi gri. Sau viceversa. Griul se poate regăsi cu ușurință în perdelele de tip blackout.

• Lastre baie. Sunt în trend placările cu lastre ceramice, care imită materiale naturale. Acestea pot avea accente de galben sau auriu, spațiul având ca bază griul.

• Foto tapet impermeabil în cabina de duș.

• Galben în orice accesoriu din living, având o bază de gri”, spune Sergiu Călifar de la Pure-Mess Design (www.pure-mess.ro).

Sergiu Călifar este architect și fondatorul Pure-Mess Design (www.pure-mess.ro). Studioul de creație pe care l-a format este alcătuit din arhitecți care au absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, alături de care creează design-ul de interior pentru locuințe, birouri, hoteluri, clinici și saloane.

Ce nu se mai poartă în 2021 ca design de interior. Recomandările designerului Sergiu Călifar (Pure-Mess Design)

Scrie un comentariu