Cum arată Prințesa Diana în sezonul 4 din The Crown
Fanii serialului The Crown așteaptă cu nerăbdarea lansarea sezonului cu numărul 4 al producției ce urmărește povestea Familiei Regale din Marea Britanie. Lansare anunțată deja pentru data de 15 noiembrie.
Vezi această postare pe Instagram
Change is coming. First Look at the fourth series of @thecrownnetflix. November 15.
Totul este cu atât mai special cu cât acest nou sezon va marca apariția mult așteptată în peisaj a Prințesei Diana.
Vezi această postare pe Instagram
Dacă aveți curiozități cu privire la distribuție, trebuie știut că va fi aproximativ aceeași din sezonul 3. Nume precum Olivia Colman (Regina Elisabeta), Tobias Menzies (Prințul Phillip) și Helena Bonham Carter (Prințesa Margareta) vor fi în continuare parte a distribuției The Crown.
Vezi această postare pe Instagram
Prințesa Diana va apărea pentru prima oară în serial, rolul ei fiind interpretat de Emma Corrin.
Un alt personaj a cărui apariție fanii o așteaptă demult este Margaret Thatcher. Acest rol va fi interpretat de actrița Gillian Anderson, cunoscută pentru serialul Dosarele X.