Evenimente

Cum a fost la concertul lui Andrea Bocelli de la București

Scris de Sorin Dutoiu

Andrea Bocelli a susținut aseară un concert extraordinar în Piața Constituției din București, în fața a 9000 de spectatori. Pe scenă au urcat inclusiv pianista Elizabeth Sombart, tânărul pianist român Fabiani, precum și marele artist Gheorghe Zamfir. Iată cum a fost la eveniment.

Cum a fost la concertul lui Andrea Bocelli de la București

Andrea Bocelli a revenit în România și a susținut aseară un concert extraordinar în Piața Constituției din București în fața a 9000 de spectatori. Pe scena care a asigurat o vedere superbă spre Palatul Parlamentului artistul a cântat alături de Orchestra și corul Operei Naționale din București și a avut invitați surpriză pe măsură: maestrul Gheorghe Zamfir, pianista Elizabeth Sombart, tânărul pianist român Fabiani, Alessandro Safina.

Prima jumătate a spectacolului a inclus arii clasice:

Overture – Carmen (G. Bizet)
La donna e mobile – Rigoletto (G. Verdi)
Di quella pira – Il Trovatore (G. Verdi)
Les filles de Cadiz (L. Delibes)
Come un bel di di Maggio – Andrea Chenier (U. Giordano)
Vicino a te s’acquetta – Andrea Chenier (U. Giordano)
Va pensiero – Nabucco (G. Verdi)
O souverain – Le Cid (J. Massenet)
O soave fanciulla – La boheme (G. Puccini)
Brindisi – La traviata (G. Verdi)

A doua jumătate a spectacolului a inclus muzică din filme celebre precum și apariția pe scenă a invitaților speciali.

Amarcord (N. Rota)
Ave Maria (F. Schubert) – acompaniat de Elizabeth Sombart la pian
Occhi di fata – Sentimento (L. Denza)
Ave Maria – Gheorghe Zamfir
Aranjuez (J. Rodrigo) – Gheorghe Zamfir + Andrea Bocelli
The lonely shepherd (J. Last) – Gheorghe Zamfir
Maria – din filmul Cinema (L. Berstein)
O sole mio (Di Capua) – cu Alessandro Safina
Be my love – din filmul Cinema (N. Brodsky)
Over the rainbow – din Vrăjitorul din Oz (H. Arlen)
Cheek to cheek – din Cinema (I. Berlin)
Can’t help falling in love – din Amore (L. Creatore)
Canto della terra – din Sogno (F. Sartori).

Interacțiunea cu publicul s-a intensificat pe măsură ce spectacolul se apropia de final. De altfel, primele cuvinte rostite de Andrea Bocelli au fost rostite la finalul concertului.

Publicul a cerut bis, iar artistul s-a întors pe scenă nu o dată, ci de patru ori, interpretând, printre altele, Time to say goodbye și Nessun Dorma.
Ochestra a fost dirijată de Carlo Bernini.

Printre invitați s-au aflat și Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia, Elisa Balbo și dansatorii Paolo Campigotto și Alina Petre.

Yesterday in #Milano, Piazza Duomo, @radioitalia Live concert

A post shared by Andrea Bocelli (@andreabocelliofficial) on


Elizabeth Sombart si Fabiani au cantat cu Andrea Bocelli prin intermediul agentei Mariana Vatamanu, care locuieste în Italia și reprezintă celebrități din Italia și Statele Unite.

Scrie un comentariu