ADPM Beauty

Cristi Pascu te invata cum sa iti alegi culoarea parului in functie de nuanta pielii

Scris de Alexandru Manea

Cunoscutul hairstylist Cristi Pascu recomanda sa tinem cont de nuanta pielii atunci cand ne alegem o noua culoare de par si ne spune care sunt combinatiile potrivite.

Cristi Pascu te invata cum sa iti alegi culoarea parului in functie de nuanta pielii

Pielea foarte deschisa

Atunci cand vorbim despre o piele alba, hairstylistul recomanda nuantele mai inchise de blond.

“Am sa ma refer aici la pielea foarte alba, nu la o piele alba normala, caci la aceasta se potriveste orice. Persoanele cu pielea foarte deschisa ar trebui sa foloseasca nuante de blond, dar nu foarte deschis. Sau se poate folosi blond foarte deschis doar daca in mod frecvent folosesc si make-up. Daca nu, pielea foarte deschisa in combinatie cu parul foarte deschis nu arata spectaculos absolut deloc si trebuie sa vii automat cu putin contrast in imaginea ta. Contrastul se poate obtine fie prin a avea la radacina o nuanta un pic mai inchisa, cum ar fi un blond inchis, de exemplu, fie o culoare mai vie, cum ar fi aramiul. De aceea foarte multe persoane cu un ten foarte deschis apeleaza la acest truc. Dam exemplu aici pe Nicole Kidman si alte vedete cu pielea foarte deschisa, care, fie se fac blonde, dar nu foarte deschis, fie un aramiu, pentru a da putina viata fetei, pentru ca altfel devin mult prea palide” explica specialistul.

 


Tenul masliniu

Referitor la persoanele cu ten masliniu, Cristi Pascu spune ca acestea trebuie sa apeleze la culori reci sau inchise.

“Persoanele cu un ten masliniu pot apela fara probleme la culori inchise, de exemplu negru. in cazul in care isi doresc nuante mai deschise, acestea trebuie sa fie reci, bej sau marouri. Marouri mai calde sau mai reci, dar nu spre roscat. Nuantele de roscat pot fi folosite in cazul persoanelor cu ten masliniu doar daca vin in completare cu un make-up mai elaborat. Altfel, in putine cazuri roscatul se vede spectaculos pe un ten masliniu. Vorbim aici nu neaparat de roscat, ci de toate nuantele mai calde. in cazul persoanelor cu ten masliniu, ideal ar fi, daca isi doresc nuante deschise, pot merge de la un blond inchis, dar mai rece, un blond sandre, un blond bej si usor nuantele sa se deschida din ce in ce mai mult, dar spre o culoare rece, dar nu spre varianta de blond galben, blond auriu. Ca si in cazul persoanelor de culoare, tot ce inseamna nuante calde pentru acest tip de piele pot fi adaptate doar daca vin in completare cu un make-up pe masura. Un exemplu elocvent pentru tot ceea ce tine de tenul masliniu si evolutii de culori, este Eva Mendes. Ea a avut toate culorile posibile si imposibile si este o reprezentanta clara pentru genul acesta de ten”, spune Cristi Pascu.

 


Tipul asiatic

Hairstylistul vorbeste si despre particularitatile persoanelor asiatice sau sud americane. in aceste cazuri, vorbim despre stylinguri, dar si produse speciale, dedicate lor.

“Pentru asiatice, problema este ca au si pielea deschisa si pigmentul foarte puternic. in cazul celor cu piele foarte deschisa este destul de greu de modificat culoarea, pentru ca se deschide foarte greu din cauza pigmentului puternic. Atunci fiecare brand mare si companie de vopsea face o gama speciala pentru Asia.

in cazul lor, ca si in cazul persoanelor mulatre sau negre, nu putem spune ca avem o limita, pentru ca, atat parul, cat si cultura, permit extravagante destul de mari, la par, de exemplu.

Cristi Pascu: De ce sa nu-ți faci parul permanent!

Luam cazul japonezilor unde s-au inventat si toate nebuniile, iar acolo chiar nu mai vorbim de limita de culori pentru ca acolo au aparut fucsia, verde, albastru si absolut orice.

Pentru lookul de zi cu zi, in cazul persoanelor asiatice, in general, avand pielea foarte deschisa, folosesc un machiaj destul de accentuat si de aia se si permite o gama foarte larga de culori.

Poti vedea in cazul lor chiar si un blond galben, galben, pentru ca vor folosi cu siguranta mult make-up, mult negru, smokey-eyes si per ansamblu, imaginea este spectaculoasa.

La ei putem spune ca este zona unde orice regula de baza a colorimetriei sau a visagismului, ca despre asta vorbim, despre posibilitatea si regulile in care putem asorta culorile pielii cu ale parului, aici orice reguli sunt incalcate. si incalcate cu rezultate intr-adevar spectaculoase.

in cazul asiaticilor cu tenul mai inchis, se aplica regula celor cu piele maslinie, ca si in cazul persoanelor de origine araba sau sud-americana”, mentioneaza Cristi Pascu.

Cristi Pascu (www.cristipascu.ro) este unul dintre cei mai experimentati hairstylisti de la noi, initiatorul concursului “Cel mai bun hairstylist din Romania” si al “Academiei de Coafura Cristi Pascu”, prin care descopera si lanseaza noi talente in industria frumusetii.

Scrie un comentariu