ADPM Travel Stiri Interne

Compania flydubai introduce zboruri Cluj – Dubai și retur începând din martie 2021

Scris de Ana Kozma

Flydubai, una dintre cele mai avantajoase variante de zbor către Dubai, va opera începând cu 20 martie zboruri de două ori pe săptămână între Dubai și Cluj.

Compania flydubai introduce zboruri Cluj – Dubai și retur începând din martie 2021

Compania aeriană flydubai anunță lansarea, începând cu data de 20 martie 2021, a două zboruri săptămânale între Dubai International (DXB) și Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (CLJ).

În prezent, flydubai operează două zboruri zilnice între Dubai și București. Odată cu începerea zborurilor dinspre și către Cluj-Napoca în martie, compania va deservi piața din România cu un total de 16 zboruri săptămânale.

„Am început să operăm mai întâi către București cu patru zboruri pe săptămână în 2012. De atunci, flydubai și-a triplat operațiunile pe piață, deoarece cererea a crescut pentru traficul comercial și de marfă între România și EAU. Suntem încântați să oferim mai multe opțiuni de legături aeriene directe și convenabile între România și Dubai odată cu începerea zborurilor către/dinspre Cluj-Napoca”, declară Ghaith Al Ghaith, director executiv al flydubai.

Cluj-Napoca este al doilea oraș ca mărime din România cu una dintre cele mai dinamice economii din țară și este cel mai mare centru de inovare și oportunități de afaceri din Transilvania. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (CLJ) este considerat o importantă poartă de acces către regiunea de nord-vest a României. Situat la 10 kilometri est de centrul orașului Cluj-Napoca, aeroportul este aproape de cele mai importante atracții ale orașului; cunoscut și sub numele de „Inima Transilvaniei”.

Compania flydubai a introdus clasa business! Iata ce beneficii ofera!

„Noul serviciu flydubai va deservi mai mult de 3,5 milioane de persoane care trăiesc la dinstanță nu foarte mare de Cluj. Oferindu-le astfel comoditatea legăturilor aeriene directe către Dubai. Ei vor avea astfel acces mai ușor și la alte destinații din portofoliul nostru, cum ar fi Colombo, Male și Zanzibar”, explică Jeyhun Efendi, vicepreședinte senior, operațiuni comerciale și comerț electronic al flydubai.

flydubai oferă servicii de călătorie convenabile și fiabile. Pasagerii vor avea opțiunea de a experimenta zborurile Business Class. Se vor bucura astfel de spațiu și intimitate, un scaun spațios și confortabil. Se oferă opțiuni de divertisment în zbor și o gamă largă de opțiuni de luat masa. De asemenea, pasagerii vor beneficia de un serviciu de check-in prioritar la Terminalul 3, Dubai International.

Pasagerii care călătoresc în clasa Economy se vor bucura de un scaun proiectat Recaro. Scaunele oferă niveluri optime de spațiu și confort în aer. În plus, compania oferă Wi-Fi pe parcursul zborului.

Zborurile flydubai pot fi rezervate prin agențiile de turism partenere sau online pe www.flydubai.com.

Loredana, vacanta 100% eco alaturi de fiica ei la Six Senses Zighy Bay, cu flydubai

 

View this post on Instagram

 

A post shared by flydubai (@flydubai)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by flydubai (@flydubai)

Scrie un comentariu