Connect with us

Interviuri

Cerasela Rogen, life coach-ul care te învață cum să ai viața frumoasă pe care ți-o dorești

Cerasela Rogen este mult mai mult decât un life coach. Este un izvor de bunăvoință și înțelepciune, un om cald, cu care îți face plăcere să discuți, un om care te poate ajuta să descoperi, de fapt, cât de special și puternic ești, capabil să găsești soluții, să trăiești frumos și în armonie cu universul, să atragi tot ce își dorești și să te bucuri, pur și simplu, de viața pe care Divinitatea ți-a oferit-o în dar.

Publicat

pe

Cerasela Rogen, life coach-ul care te învață cum să ai viața frumoasă pe care ți-o dorești

„Ce crezi creezi!” este una din cele mai puternice taine pe care am învățat-o de la Cerasela Rogen. În urma discuțiilor pe care le ai cu Cerasela, ajungi să conștientizezi că tu ai puterea de a schimba în bine totul în viața ta, că e important să pui preț pe emoțiile pozitive pe care le trăiești zilnic, că e necesar să crezi cu adevărat, din tot sufletul, că vei avea viața frumoasă pe care o dorești, și atunci vei crea acest lucru.

Nu este doar teorie, sunt exemple nenumărate de reușită în acest sens. Cerasela a schimbat în bine viața multor oameni, i-a ajutat să conștientizeze că sunt unici, speciali, cu puteri nebănuite de a obține în viață tot ceea ce își doresc.

Este important să o descoperi pe Cerasela în sesiunile individuale de life coaching pe care aceasta le oferă pentru a înțelege de ce atât de mulți oameni vorbesc la superlativ despre ea.

Trăim vremuri în care avem nevoie să gândim limpede și frumos, să înțelegem cine suntem cu adevărat, un produs magic al Divinității, al Universului, energie pură, și astfel vom reuși să gândim și să acționăm dincolo de limitările impuse de vocea societății.

 

ADPM.ro: Auzim din ce in ce mai des despre titulatura de life coach. Ce tip de life coach esti? Cum ai descrie serviciile pe care le oferi?

Cerasela Rogen: Personal coach sau transformational coach înseamnă un antrenor pentru viață, care te ajută și te ghidează, te inspiră să ai viața pe care tu ți-o dorești. Sunt un happy maker, care te ajută să fii cât mai fericit de-a lungul zilei tale, în fiecare zi, să zâmbești cât mai des și să trăiești bucuria că exiști. O măiestrire a vieții pe care o duci. O șlefuire de diamant. Nu vrem să fixăm lucrurile care nu merg, ci să măiestrim lucrurile pe care ai vrea să le duci în top.

 

Cine are nevoie de Cerasela Rogen?

În primul rând, de Cerasela Rogen nu are nevoie toată lumea. Au nevoie cei care vor să măiestrească viața lor, care simt că merită tot ce este mai bun în viață și au nevoie să iasă din tiparele deja formate care nu le mai plac.

 

Care sunt impasurile cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane în ultima perioadă? De ce apelează la tine?

Nu este o regulă generală. Unii vor să își vindece anumite răni, alții să își rezolve problemele punctuale din acel moment, poate cu partenerul, copilul lor, cu banii. Pe majoritatea îi felicit pentru că ei deja constientizează că pot mai mult și că pot avea o viață mult mai frumoasă.

 

Cum procedăm atunci când avem puțină încredereîn forțele proprii și nu reușim să ne mobilizăm pentru a construi proiecte de succes?

Clar, primul lucru pe care îl face un coach este că îți ridică stima de sine și încrederea în sine. Când ne naștem nu primim un manual de instrucțiuni cum să funcționăm de-a lungul vieții, cum putem îmbunătăți viața noastră, și atunci întrebăm lumea din jur. Acest lucru nu este benefic pentru că ajungem să nu știm forța noastră, acea putere magică din noi care ne ajută și ne susține în ceea ce suntem noi cu adevărat. Coach-ul face cei trei pasi: 1. ridicarea/câștigarea încrederii în sine, 2. încrederea să ceri și să visezi mai mult, să actionezi mai mult, 3. rezultatul și măiestrirea/șlefuirea acelui rezultat să fie cât mai aproape de ceea ce îți doresti tu, de visul tău măreț.

De cine sa ascultăm pentru a ieși dintr-un impas? De societate, de prieteni, de părinti, de persoana iubită, de specialiști?

Din punctul meu de vedere, este un singur mod. Ascultăm un specialist. Dacă nu suntem pregătiți pentru acest lucru, atunci să ascultăm intuiția, vocea interioară. Nu a familiei, nu prietenilor, nu a societății, pentru că tu esti unic, special și vocea ta este vocea intuiției. Nu gândurile tale, nu vocea minții care urlă, ci a simți în corpul tău: Simt că asta e bine pentru mine, simt că mi-ar plăcea să fac acest lucru. Dar noi dăm această voce deoparte și ne dezobișnuim să o ascultăm. Ea este busola interioară. Ori apelăm la un specialist, un coach care te poate îndruma, inspira și sustine în drumul tău spre transformarea pe care ți-o dorești.

 

Depresia este una din cel mai des întâlnite afecțiuni în prezent și una din cele mai periculoase. Cum poate veni un life coach în găsirea unei soluții în acest sens?

Depresia este actuală pentru că facem atât de multe lucruri și avem așteptări foarte mari. Mai mult decât atât, ceilalți au așteptări foarte mari de la noi și ni se pare mereu că nu suntem așa cum ar vrea ceilalți, cum ar vrea societatea, încât intrăm într-un fel de depresie. Aș vrea să nu vă mai puneți acest diagnostic, deși vine de la un doctor, ci să vă gândiți doar la soluție, iar soluția este că ești unic, special, extraordinar și, odată ce ai primit cadou viața, nu ai primit-o întâmplător.

Amprenta de la degete îți spune că Dumnezeu te-a creat să fii unic în lume, în univers, deci nu te poți compara cu nimeni. Îți ia această greutate de a fi mereu cum nu trebuie, de a nu fi destul de bun în ce faci, sau de frumos.

Eu ce spun este că ești minunat așa cum ești, iar, dacă îți dai voie și esti tolerant să fii în ritmul tău, în felul tău special, să onorezi cine ești, depresia asta trece. Mai ales că depresia, în mod anatomic. este o dependență de cortizol, hormonul de stres, ne obișnuim cu el și corpul fizic este dependent de această substanță descarcată de creierul nostru. Contracarăm cu emoții pozitive care să elibereze hormonul de care avem cu adevărat nevoie, serotonina.

 

Poate un life coach să te consilieze eficient atunci când te afli într-o relație sentimentală defectă?

Da, eu chiar sunt specializată în a lucra pe această temă. În primul rând, lucrăm cu relația pe care o ai cu tine însuți și apoi privind-o pe cea de cuplu sau cea cu copilul tău. Pentru că totul este despre relații în viața noastră.

Relația ta cu tine contează foarte mult, este cea pe care o duci mai departe în relația cu partenerul. Daca cea cu tine însuți este defectă, consideri că nu esti destul de bun, de frumos și zici bogdaproste că te bagă cineva în seamă, atunci relația pe care o vei avea cu ceilalți va fi la fel de defectă și ai așteptări mari ca ceilalți să te facă fericit, să îți aducă la împlinire nevoile tale.

Nimic mai gresit! Singurul care te poate face fericit și singurul care este responsabil de fericirea ta ești tu, și, de aici plecând, atragi relații armonioase, le construiești. În loc să incerci să îl repari pe celălalt îți dai ție voie să fii cine ești cu adevărat, să te onorezi.

 

Am auzit un citat de-al tău care mi s-a părut foarte interesant: Ce crezi creezi! Despre ce este vorba?

Este un citat propriu care a venit după ani de cercetare, în care am aplicat multe lucruri pe care le-am învățat de la sute de cursuri, traineri, coach. Am cercetat și medical și anatomic și stiințific, și am ajuns la acest diamant al învățăturilor mele: Ceea ce crezi, dar la nivel subconstient, faci să se întâmple. De exemplu, când generalizezi ca bărbații sun așa, femeile sunt asa, etc, îți faci un mare deserviciu pentru că nimic nu este general, totul este unic și personalizat în această lume. Universul , Dumnezeu ascultă și înâelege frecvența si limbajul de la nivel subconstient, în frecvență Delta.

Ce crezi la nivel subconștient, ce ai fost învățat pe parcursul vieșii tale cp ar fi bun, că ar fi rău, să generalizezi, acelea sunt convingerile noastre limitative.  De exemplu, deși ne dorim foarte mulți bani, avem convingerea că banii sunt răi sau că e un păcat să ne dorim acest lucru. Sau, deși ne dorim un bărbat fidel, credem că toți bărbații sunt infideli. Deși ne dorim un lucru, avem o convingerea contrară și atunci spunem că ne-a pedepsit Dumnezeu, când, de fapt, ceea ce crezi ai creat să se întâmple in viața ta.

 

Cum reușești sa devii în viață ceea ce îți dorești?

Atunci când crezi în tine, in visele tale chiar absolut ilogic, și acționezi în acel sens, scrii pe hârtie, dai telefoane, vorbețti cu toatî lumea despre ceea ce îți doresti și crezi foarte mult că e posibil, atunci creezi acel lucru.

 

Cum scăpăm de traumele din trecut?

Putem să luăm multe traume și să le disecăm, dar eu nu lucrez in sistemul ăsta, ci, pur și simplu, creăm alte căi neuronale, alte căi prin care să înțelegem viața, cât de importanți suntem. Prin urmare, ajunem să nu mai acționăm pe vechile convingeri, că nu suntem destul de buni, pe ștampile și crezuri puse părinti, că, la un moment, dat copiiii au râs de noi sau un iubit sau un soț ți-a spus că nu ești bun, atunci când tu înțelegi că ești mult mai mult decât tot ce ți-a spus lumea, când înțelegi că esti unic și că nu te poți compara cu nimeni, traumele trecutului rămân în urmă și creăm totul pe căi noi. Suntem ca un matrix pe care îl modelăm în fiecare zi cu ceea ce credem despre noi. În momentul în care înveți că nu ești produsul trecutului, că trecutul nu este egal prezent sau viitor, renunți în sfârșit să mai proiectezi trecutul pe viitor.

 

Cum reușim să trăim mai mult și mai bine?

E important să avem relații sănătoase. Vă spun inclusiv dintr-un experiment știintific realizat în Statele Unite pe parcursul ultimilor decenii.  Nu faima, nu succesul, nu baii, ci relațiile, relaționarea cu cei din jur, prieteniile, relația pe care tu știi că te poți baza în orice moment, acestea ne ajută să trăim mult. Oamenii care se simt singuri sau dați la o parte mor mult mai repede. Relaționarea sănătoasa ne duce la o viață mult mai lungă și de o calitate superioară.

 

Care sunt cele mai uimitoare evoluții personale pe care le-ai pricinuit prin intermediul sesiunilor de personal coaching?

Sunt foarte multe. Greu de ales. Spre exemplu, a venit la mine o persoană de 30 și ceva de ani, cu o boală terminală, îmi spunea că și-a strâns bani ca să se îngroape și, lucrând cu această persoană, deși nu sunt doctor, a ajuns să fie foarte bine, să uimească și medicii, iar banii strânși să îi investească într-un business care merge bine.

O altă persoană a venit la mine spunând că nu mai are niciun ban, că nu mai are job de ani buni, deși are studii nenumărate, că nu are ce să îi pună pe masă copilului, că i s-a stricat până și mașina. După doar două ședințe, a început să se regleze totul în viața ei. A primit două oferte de job să facă lucruri pe care le făcea oricum din pasiune, are salariu mare și, cireașa de pe tort, a primit și o mașină nou-nouță exact în culoarea pe care o dorea. Viața i s-a schimbat în tot ce se poate mai frumos.

O altă persoană mi se plângea că nu are relație de 7 ani, că în ultimii 5 ani niciun bărbat nu s-a arătat interesat de ea. Prin ceea ce am facut la cabinet, a atras persoana minunată pe care a visat-o tot timpul.

 

Cum decurge o sesiune de life coach cu Cerasela Rogen?

Este o serie de întâlniri one to one. Prima ședință este gratuită ca să vezi dacă rezonezi cu modul meu de a lucra cu oamenii și a-ți crea mediul comfortabil în care să ai încredere că îți poti deschide sufletul. Stăm de vorba apoi doar de prezent, de unde ești și unde vrei să ajungi.

 

Cum te poate contacta publicul?

Pe pagina mea de Facebook, pe site-ul meu, www.ceraselarogen.ro.