Stiri externe Video

Ce trebuie să știi despre serialul Ratched de pe Netflix

Scris de Ana Kozma

S-a lansat primul sezon din serialul Ratched de pe Netflix. Are 8 episoade și este deja pe locul 9 în topul celor mai urmărite seriale pe Netflix în România. Un serial învăluit în mister, despre care trebuie să știi următoarele lucruri.

Ce trebuie să știi despre serialul Ratched de pe Netflix

„În 1947, Mildred Ratched se angajează ca asistentă la un spital psihiatric de vază. Dar aspectul ei stilat ascunde porniri întunecate”. Așa sună descrierea Netflix pentru serialul Ratched, nou lansat pe platforma de streaming. Mildred Ratched este un personaj învăluit în mister, la fel ca întreaga acțiune a serialului. Producția este inspirată de cartea și filmul One Flew Over the Cuckoo’s Nest.

În One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Nurse Ratched conduce cu mână de fier spitalul de psihiatrie. Îi ațâță pe bărbații de acolo unui împotriva celuilalt. Le exploatează temerile și slăbiciunile pentru a-i ține în frâu. În cele din urmă, pierde controlul. Părăsește spitalul de psihiatrie și îi lasă pe pacienții pe care i-a schimbat radical.

Serialul Netflix este un prequel, care relatează ascensiunea lui Ratched la putere și coruperea lentă a propriului psihic.

Nurse Ratched este unul dintre cei mai emblematici răufăcători ai tuturor timpurilor în industria cinematografică. Așa că a fost nevoie de o super actriță pentru a juca acest rol. În filmul din 1975, Louise Fletcher era acea actriță. Fletcher a câștigat de fapt singurul Oscar din cariera ei pentru acest rol.

Iar în serialul de pe Netflix, o vedem în rolul lui Mildred Ratched pe talentata Sarah Paulson. Este cunoscută din producții precum American Horror Story și American Crime Story. De asemenea, din 12 Years a Slave, Bird Box sau Mrs. America. Joacă adesea personaje complexe ce o fac să-și depășească limitele.

Pe lângă Sarah Paulson, în Ratched mai putem vedea actori precum Sharon Stone, Judy Davis, Vincent D’Onofrio, Cynthia Nixon sau Rosanna Arquette.

Deși deocamdată găsim pe Netflix un singur sezon de 8 episoade, se pare că deja a fost semnat contract pentru două sezoane. Deci trebuie să ne așteptăm la cel puțin încă un sezon din acest serial. Însă dacă va fi de succes, cu siguranță producătorii se vor gândi la o continuare.

Clanul Kardashian se îndreaptă spre serviciile de streaming? Un posibil deal cu Netflix la orizont!

Scrie un comentariu