ADPM Health

Ce alimente să mănânci ca să arzi depozitele de grăsime de pe abdomen

Scris de Ana Kozma

Vara este din ce în ce mai aproape și cu siguranță mulți dintre noi am vrea să ardem cât mai repede cu putință depozitele de grăsime de pe abdomen. Putem face acest lucru integrând în alimentația de zi cu zi o serie de alimente recomandate de nutriționistul Gianluca Mech.

Ce alimente să mănânci ca să arzi depozitele de grăsime de pe abdomen

„Grăsimea de pe abdomen nu dăunează doar din punct de vedere estetic, ci face rău și stării de sănătate. Ea se numără printre cauzele unor afecțiuni precum diabetul de tip II sau bolile cardiovasculare. Din acest motiv, reducerea depozitelor de grăsime de pe abdomen are beneficii semnificative”, explică nutriționistul Gianluca Mech.

Alimente care ne ajută să reducem grăsimea de pe abdomen

Năut

„Năutul este foarte bogat în fibre și proteine, ambele esențiale pentru procesul de slăbire. Conține de asemenea acid folic, fier, antioxidanţi care stimulează imunitatea şi minerale care elimină balonarea. Reprezintă o sursă bogată de carbohidrați complecși, care ne furnizează energie pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, năutul are puține calorii. Ne ajută să fim sănătoși, susținând în același timp pierderea în greutate.

Dovleac

Conține mai multe fibre decât quinoa și mai mult potasiu decât o banană. Bogat în antioxidanți, vitamine și minerale, dar în același timp sărac în calorii. Dovleacul conține de asemenea beta-caroten, un carotenoid pe care organismul îl folosește pentru a produce vitamina A. Folosiți-l în smoothie-uri sănătoase ori supe, însă evitați spre exemplu plăcintele de dovleac dacă vă doriți să slăbiți”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.

„Chefir

Chefirul este o băutură din lapte fermentat, cu o consistență subțire, care există de peste 2.000 de ani. Deoarece este o băutură fermentată, este o sursă bogată de probiotice ce ajută la sănătatea intestinelor. De asemenea, conține nutrienți importanți, inclusiv proteine. O cană de chefir are puțin peste 100 de calorii și 10 grame de proteine. Cercetările arată importanța microbiomului intestinal în sănătatea generală, iar studii recente sugerează că poate exista o legătură între sănătatea intestinală și capacitatea unei persoane de a pierde în greutate. Bacteriile bune din chefir ajută la echilibrarea microbiomului, care, la rândul său, aduce beneficii digestive extraordinare.

Somon

O porție de somon are sub 200 de calorii și conține o multitudine de acizi grași polinesaturați, numiți acizi grași omega-3. Acizii Omega-3 sunt esențiali deoarece organismul nu îi poate produce singur. Așadar, îi putem obține doar prin alimentație. Acești acizi grași nutritivi pot contribui la o inimă sănătoasă și pot aduce beneficii atunci când vine vorba despre colesterol, trigliceride, inflamație și chiar coagularea sângelui. Combinația de grăsimi sănătoase și proteine oferă o senzație de sațietate care se menține mai mult în timp. Pregătiți somonul la cuptor sau pe grătar, fără să folosiți ulei”, spune nutriționistul Gianluca Mech.

Blue, Yellow and Red Technology Facebook Cover

„Ovăz

Ca parte a unei diete echilibrate, fulgii de ovăz pot fi un instrument excelent de slăbit. Conținutul de fibre și proteine din ovăz poate spori sațietatea. Doar ½ cană de ovăz negătit conține cel puțin 4 grame de fibre și doar 150 de calorii. Nu numai că fibrele solubile din ovăz ajută la reducerea colesterolului LDL, dar contribuie și la pierderea în greutate.

Nuci

Nucile sunt bogate în grăsimi mononesaturate și reprezintă o gustare sănătoasă. O porție de 30 de grame de nuci are sub 200 de calorii, conține 4 grame de proteine și 2 grame de fibre. În plus, nucile sunt foarte sățioase și contribuie la reducerea poftelor. Conțin, de asemenea, prebiotice, o fibră nedigerabilă care alimentează probioticele despre care s-a demonstrat că au un impact pozitiv asupra bacteriilor intestinale”, continuă nutrițiionistul Gianluca Mech.

„Fistic

Fisticul este foarte bogat în proteine vegetale și aminoacizi esențiali. O porție nu ar trebui să depășească cantitatea pe care o poți ține în pumn. Un exemplu de gustare sănătoasă în special atunci când vrem să scăpăm de kilogramele în plus.

Zmeura

Toate fructele de pădure sunt pline cu polifenoli, vitamine și antioxidanți, dar, în comparație cu alte fructe de pădure, zmeura bate recordul la fibre. Au conținut scăzut de calorii, dar sunt așadar foarte bogate în nutrienți. Le putem consuma ca atare, în combinație cu fulgi de ovăz și iaurt ori în smoothie-uri. Totodată ne satisface pofta de dulce fără să afecteze silueta”, mai spune nutriționistul Gianluca Mech.

„Ghimbir

Este foarte sănătos și ajută la reducerea inflamațiilor din corp, la buna circulație a sângelui și la arderea grăsimilor. Fie că îl consumăm sub formă de ceai, în salate sau drept condiment, rezultatele vor apărea în timp.

Ardei iute

Ardeiul iute conține capsaicină. Aceasta ajută la arderea grăsimilor și reduce considerabil senzația de foame. De asemenea, dă o savoare preparatelor și salatelor pe care le consumăm”, declară nutriționistul Gianluca Mech.

Alternative naturale ce contribuie la arderea grăsimilor

„Este indicat să completăm alimentația potrivită cu suplimente naturale care contribuie la arderea grăsimilor. Eu am creat Slim Kalor-Mech cu ajutorul metodei Decottopia, o metodă specială ce are la bază combinații variate de plante medicinale, ideale pentru îmbunătățirea stării de sănătate a organismului. Astfel, sinergia plantelor medicinale face ca acest supliment să exercite o acțiune la nivelul sistemului digestiv, favorizează absorbția grăsimilor și carbohidraților și metabolizarea acestora. Are acțiune diuretică și ne ajută să ne ținem în frâu poftele și apetitul exagerat”, încheie nutriționistul.

Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști. La nivel internațional, sfaturile sale sunt urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi. Produsele celebre din dieta sa fito-ketogenică, precum și cele din gama Decottopia sunt disponibile în România pe www.gianlucamech.com.ro.

Gianluca Mech a lansat în trecut două campanii importante împotriva obezității, campanii care trag un semnal de alarmă în ceea ce privește înmulțirea cazurilor în rândul copiilor și al adolescenților. Campania din Statele Unite ale Americii a fost lansată alături de Ivana Trump, iar în Europa alături de Ducesa de York, Sarah Ferguson.

Ai probleme cu tranzitul intestinal? Ce alimente și suplimente să consumi!

Scrie un comentariu