Stiri externe

Casa lui Elvis Presley, mai ieftină decât cel mai scump apartament din București

Scris de Ana Kozma

Casa din Palm Springs în care Elvis Presley și Priscilla și-au petrecut luna de miere se vinde de trei ori mai ieftin decât cel mai scump apartament din București. Iată aici detaliile.

Casa lui Elvis Presley, mai ieftină decât cel mai scump apartament din București

Casa lui Elvis Presley este din nou scoasă la vânzare. Este vorba, mai exact, despre casa de lux din Palm Springs în care Elvis și Priscilla Presley și-au petrecut luna de miere.

A intrat prima oară pe piața imobiliarelor în 2014, iar de atunci prețul ei a scăzut.

Proprietatea se vinde acum contra sumei de 2.5 milioane de dolari. Asta înseamnă un preț de cel puțin 3 ori mai jos decât al celui mai scump apartament din București. În condițiile în care un penthouse de lux în capitală a ajuns să coste până la 8 milioane de euro.

Revenim în Palms Springs, mai exact Coachella Valley. Acolo se află casa cu 5 dormitoare și băi, cunoscută sub denumirea House of Tomorrow (Casa de Mâine). Are un design cool și futurist, deși a fost construită în perioada 1957 – 1962.

Câteva dintre elementele distinctive sunt scara suspendată, pereții de piatră și șemineul „agățat! de tavan. A fost complet renovată în anii 20 și poate fi cumpărată complet mobilată. De asemenea, cu portrete ale lui Elvis Presley și un jukebox.

Terenul de tenis alăturat casei este și el de vânzare. Asta dacă potențialul proprietar e dispus să scoată din buzunar încă 1.18 milioane de dolari.

Elvis Presley a închiriat această casă în 1966, pentru un an. A plătit atunci 21.000 de dolari. Elvis și Pricilla plănuiau să facă nunta aici, dar s-au hotărât într-un final să se căsătorească în secret, în Las Vegas.

Se pregateste un film despre viata lui Elvis Presley! Lana Del Rey vrea rolul Priscillei!

Scrie un comentariu