ADPM Health

Asociația Medici pentru România și KWLG WellSprings își unesc forțele pentru a ajuta pacienții cu afecțiuni oncologice

Scris de Ana Kozma

Persoanele bolnave de cancer din România pot avea access la informații complete și la medici specialiști, pe platforma www.totuldesprecancer.ro, după ce Asociația Medici pentru România a semnat un parteneriat cu KWLG WellSprings, compania reprezentantă a respectivei platformei. Scopul acestei colaborări este de a oferi informații corecte, transparente și utile pacienților care suferă de afecțiuni oncologice.

Asociația Medici pentru România și KWLG WellSprings își unesc forțele pentru a ajuta pacienții cu afecțiuni oncologice

Pe platforma www.totuldesprecancer.ro, pacienții au acces la răspunsuri și la posibile soluții validate de experți în depistarea, diagnosticarea și tratarea cancerului.

Asociația Medici pentru România va contribui la creșterea bazei de medici a platformei și va oferi consultanță în vederea redactării unor lucrări științifice și articole în publicații de specialitate.

Astfel de proiecte sunt importante, mai ales în contextul în care până la 3.7 milioane de vieți pot fi salvate în fiecare an prin implementarea cu resurse adecvate a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor.

De asemenea, se dorește elaborarea unui proiect cu finanțare europeană pentru servicii integrate de tratamente paliative, pe care KWLG WellSprings și „Medici pentru România” îl vor pune la dispoziția Ministerului Sănătății.

„Medici pentru România și-a propus încă de la început să aibă un impact pozitiv asupra societății și să contribuie la schimbarea în bine a sistemului medical. Semnarea parteneriatului cu KWLG WellSpringsl reprezintă un pas important, unul dintre cei foarte mulți pe care îi vom face și de acum încolo pentru a ne atinge aceste obiective. Pacienții cu afecțiuni oncologice și aparținătorii lor au mare nevoie de ajutor specializat, de experți în domeniu care le pot oferi nu doar răspunsuri la întrebări și informații prețioase, ci, până la urmă, o șansă la viață. Vom pune la dispoziția KWLG WellSprings toate resursele de care dispunem pentru a sprijni acest proiect și pentru a veni astfel în ajutorul pacienților”, declară Alex Costache, Președintele Asociației „Medici pentru România”.

”Asocierea ”Medici pentru România” și KWLG WellSprings la proiectul ”Totul despre Cancer” vine ca prelungire firească a unor obiective comune privind actul medical în România și din dorința de a-l sprijini și îmbunătăți prin orice mijloc avut la dispoziție. Considerăm că problemele oncologice solicită soluții complexe, holiste, documentate științific și mai ales că pacientul ce suferă de aceste probleme are dreptul să știe și să decidă în cunoștință de cauză. Informația accesibilă la timp și complet poate face diferența pentru câștigarea acestui război teribil cu boala, iar știința are nevoie de o conectare la nevoile concrete ale pacientului pentru a produce efecte benefice.” – Iulian Chiriac, Manager General ”Totul despre cancer”

Peste 1000 de persoane, consiliate gratuit in timpul izolarii la domiciliu, pe platforma online Medici pentru Romania

Scrie un comentariu