Stiri Interne

Anca Serea, mărturisiri despre problemele de sănătate peste care a trecut

Scris de Ana Kozma

Anca Serea a trecut prin momente dificile în 2020 din punct de vedere al sănătății. A fost internată de urgență la spital de câteva ori și chiar s-a temut pentru viața ei. Iată ce povestește despre problemele de sănătate peste care a trecut!

Anca Serea, mărturisiri despre problemele de sănătate peste care a trecut

Anul 2020 a fost unul extrem de greu pentru Anca Serea. Nu doar din pricina pandemiei, ci și din cauza problemelor grave de sănătate cu care aceasta s-a confruntat. Vedeta a ajuns de urgență la spital de câteva ori. Atât în România, cât și în Bulgaria, acolo unde se afla în vacanță alături de familie.

„Eu mă confrunt cu o anemie severă încă din tinereţe, înainte să-l nasc pe David. De pe la 19 ani, când mi-am făcut şi primele investigaţii din cauza unor menstruaţii abundente. Aveam ameţeli frecvente, stare de slăbiciune. Eu nu am făcut tratamente susţinute şi nici cură de fier, decât în perioada sarcinilor sau când trebuia să nasc. Şi cu trecerea timpului, cu naşterile multiple, starea asta de anemie s-a acutizat, dar niciodată nu a fost aşa grav ca anul trecut, erau doar momente izolate. Acum sunt OK, dar atunci aproape că am căzut din picioare. Mi-am făcut toate investigaţiile: RMN, endoscopie, colonoscopie, tot ce se putea, pentru că medicilor nu le venea să creadă că pot să supravieţuiesc cu o valoare atât de mică a hemoglobinei, iar depozitul de fier era infim. Niciodată nu îmi fusese atât de rău”, a povestit Anca Serea pentru OK Magazine.

Apoi, când credeau că situația începe să revină pe făgașul normal, familia a fost afectată de COVID-19.

”Am stat în casă, ne-am izolat, au fost forme uşoare, slavă Domnului. Cred că perioada asta este despre a merge mai departe şi despre a încerca cu toate forţele să rămânem optimişti”, a adăugat Anca Serea.

Acum, Anca și Adi Sînâ își doresc și al șaptelea copil. Va mai dura însă o perioadă, întrucât problemele de sănătate nu îi permit încă Ancăi să rămână însărcinată.

De ce a ajuns Anca Serea la urgență în spital în Bulgaria

Scrie un comentariu