Stiri Interne

Alina Eremia ține să se mărite până la 26 de ani. Iată cine ar fi alesul!

Scris de Alexandru Manea

Alina Eremia declară că și-a propus să se mărite până la vârsta de 26 de ani. Mai are, așadar, trei ani în care să se decidă cu cine vrea să meargă la altar. Iată cine este în prezent partenerul artistei.

Alina Eremia ține să se mărite până la 26 de ani. Iată cine ar fi alesul!

Alina Eremia și-a propus să se mărite până la vârsta de 26 de ani. Astfel visa să procedeze încă de când era mică și mărturisește acum că încă vrea să se țină de acest plan.  ”Așa îmi doresc. Așa mi-am propus când eram eu mică… să nu trec de vârsta de 26 de ani.”, a declarat Alina Eremia într-o emisiune TV.

Partenerul ei din prezent este Edi Barbu, iar, dacă relația lor evoluează în mod pozitiv, este posibil ca acesta să fie el cu care artista va ajunge la altar. „Îmi spune ca sunt cea mai frumoasa, ca ma iubeste. Imi face de mancare, el este bucatarul in familie. Eu ma feresc de bucatarie. Nu ma pricep, eu sunt cu curatenia.

Am reusit sa ne impartim sarcinile foarte bine. Cred ca e foarte atent la nevoile mele si incearca pe cat posibil sa ma faca cat mai fericita si reuseste. Unde se poate, unde nu iti dai seama ramane acasa, dar ma sustine de la distanta. Suntem pe telefon incontinuu. E gelos? Nu, nu am niciun fel de problema din punctul asta de vedere. Avem incredere.”, a spus Alina Eremia pentru Antena Stars.

Take me back🙃🙃 #miami

A post shared by Alina Eremia (@alinaeremiaoficial) on

Flamingo dress 💞💕💞 #MMA2017 | @cristinasavulescu | @silviacristescu | @irinahartia | @adonisenache | @dianaionesco

A post shared by Alina Eremia (@alinaeremiaoficial) on

Despre autor

Alexandru Manea

Scrie un comentariu