Interviuri News

Exclusiv! Alexandru Ciucu lanseaza prima colectie office pentru femei! Iar rezultatul este spectaculos!

Scris de Sorin Dutoiu

Alexandru Ciucu, renumitul designer de costume masculine premium, furnizor oficial al Casei Regale a Romanei, a acceptat provocarea de a realiza prima linie vestimentara office destinata femeilor. Cu o experienta vasta in crearea costumelor perfecte, Ciucu a realizat piese vestimentare impecabile, accesorizate cu pantofi speciali creati de Mihai Albu, palarii Kristina Dragomir si multe alte detalii care vor pune in valoare eleganta si distinctia fiecarei femei ce le va purta.

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu

Alaturi de linia feminina, Alexandru Ciucu va lansa, marti, si o noua gama de costume masculine tip business, leisure si ceremonie, totul in cadrul colectiei „Lady vs Gentleman 2013” by Alexandru Ciucu.

De unde a venit inspiratia pentru aceasta noua colectie?

Am petrecut mult timp in ultimul an intr-unul dintre cele mai cochete locuri din lume, Monaco si de fapt intreaga Coasta de Azur. Inspiratia acestei colectii, si ma refer aici atat la Lady cat si la Gentleman, a venit in urma experientelor vestimentare si a stilului pe care le poti vedea, trai si respira fie si daca doar te plimbi pe strazile micului Principat. Am retrait intr-un fel perioada in care studiam la Milano si nu ma puteam satura de stilul chic si elegant de a se imbraca al italienilor, pe care il puteam regasi oriunde, la oamenii de pe strada, la „sfilate” de moda, in reviste sau in vitrinele magazinelor.

Ti-a sugerat cineva sa lansezi si o linie dedicata femeilor, sau a fost strict decizia ta?

Imi place sa ma consult cu apropiatii mei, dar iau deciziile singur dupa ce am analizat in detaliu toate posibilitatile. Aceasta idee mi-a venit asa cum spuneam mai sus din dorinta de a crea ceva nou, de a explora o noua lume, dar recunosc ca la baza deciziei de a aduce la viata aceasta colectie de dama a stat si faptul ca tot mai multe femei – din zona artistica sau de business – si-au manifestat dorinta de a le crea costume cu croi si influenta masculina.

Trendul nu m-a mirat pentru ca am cunoscut multe femei care prefera parfumuri barbatesti in locul celor de dama. Mi s-a intamplat de cateva ori ca insesi sotiile unor clienti de-ai mei sa-si comande un costum facut pe masura, desi initial venisera doar pentru costumul sotului.

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu-6

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu-5

Cu ce se diferentiaza colectia ta de altele similare de pe piata?

Este vorba in primul rand de costume unicat care urmeaza in functie de comenzi, sa fie facute la comanda pe masura clientului. Am adus in ambele colectii inovatii originale, imprumutand spre exemplu celei pentru femei, multe elemente masculine restilizate.

Am reinventat celebrele cotiere, schimbandu-le forma ovala consacrata atat la costumele barbatesti cat si la cele de dama. am adus toate aceste noutati, inand cont totusi de unitatea colectiei atat cromatic cat si compozitional.

Daca ar trebui sa folosesc trei cuvinte pentru a o defini, acestea ar fi eleganta, chic, cocheta. Colectia de pantofi a lui Mihai Albu, si cea de palarii de dama a Kristinei Dragomir, ambele special create pentru tinutele mele, vin sa intregeasca caracterul original al colectiei Lady vs Gentleman 2013.

Ce contine mai exact colectia?

Colectia Lady vs Gentleman 2013 se imparte in doua categorii distincte si evidente: costume barbatesti si costume de dama. Fiecare dintre cele doua categorii are mai multe directii astfel: colectia barbateasca abordeaza zona Relax cu tinute de vara, in, bumbac, culori vii, Business unde gasim lana, casmir si mohair pe doua culori predominante gri perlat si albastru bleumarin, si Ceremony unde culoarea predominanta este negru, dar am propus si bleumarin, maro inchis si bordeaux.

Colectia de dama se imparte doar in doua directii, Business si Ceremony, cu tematica cromatica asemanatoare cu cea masculina. Stofele sunt din lana S’140, materiale similare cu cele pe care le folosim si la costumele barbatesti.

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu-1

Cum s-au implicat mai exact Mihai Albu si Kristina Dragomir in acest proiect?

Mihai a creat colectia de pantofi, iar Kristina a dat viata colectiei de palarii pe care le-am asortat tinutelor de dama. Am ales sa lucrez cu ei pentru ca fiecare dintre ei este un profesionist in domeniul sau, iar eu fiind la prima colectie pentru femei, am considerat ca ar fi indicat sa colaborez cu cei mai buni in domeniu, avand astfel posibilitatea de „fura” putina meserie din experienta lor pe zona de fashion feminin.

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu-2

Care este mesajul tau prin aceasta colectie?

Colectia de dama reprezinta viziunea mea asupra femeii moderne, a femeii de succes care isi petrece mare parte din timp la birou. Este modul meu de a aprecia, complimenta si sprijini o femeie de cariera, care stie ca prestanta, intr-o lume a barbatilor – cum este cea de business – este de cele mai multe ori decisiva.

Colectia de costume pentru femei pe care o propun are si o categorie numita Ceremony unde am recreat piese clasice masculine – ca smokingul si fracul – innobilandu-le cu un suav „parfum” de femeie.

Colectia pentru barbati pastreaza conceptul original al creatiilor mele si anume ca hainele pe care le creez vin sa sustina cu succes imaginea de gentleman, acolo unde aceasta atitudine exista.

lady-vs-gentleman-alexandru-ciucu-3

Care sunt preturile creatiilor?

Pretul tinutelor difera considerabil de la un costum la altul. Cele masculine pleaca de circa 1300 de euro si unele dintre ele pot ajunge la 3000 de euro in functie de materialul ales. Pe acelasi principiu, costumele de dama pot varia intre 800 si 1500 de euro.

Unde pot fi ele gasite?

Toate propunerile acestei colectii sunt unicat, urmand ca fiecarui client sau clienta sa ii facem modelul pe care l-a ales, pe propriile masuri.

Despre autor

Sorin Dutoiu

Celebrity adviser & publicist, PR & events strategist www.ADPMPR.ro, smart acquisition influencer.
Incepand cu 2011, alaturi de echipa ADPM PR, manageriez directiile profesionale ale celor mai cunoscute persoane publice din Romania.
Prin divizia ADPM Events, implementez si promovez cele mai de impact evenimente de presa ori corporate din Romania.
Imi puteti scrie la contact [at] adpm .ro

Scrie un comentariu

*