ADPM Coffee Break Stiri externe

20 de fotografii iconice cu Regina Elisabeta a II-a

Scris de Ana Kozma

Ieri a împlinit 96 de ani, iar în luna iunie aniversează Jubileul de Platină, 70 de ani de când se află pe tronul Marii Britanii. Vă invităm să admirați astăzi 20 de fotografii iconice cu Regine Elisabeta a II-a.

20 de fotografii iconice cu Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a împlinit ieri, pe data de 21 aprilie, vârsta de 96 de ani. O vârstă impresionantă. Tot în 2022, în luna iulie, aniversează Jubileul de Platină. Ce înseamnă asta? 70 de ani de când a urcat pe tron. Este astfel cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.

Vă prezentăm astăzi cele mai iconice fotografii cu Regina Elisabeta a II-a. Imagini care vor rămâne pe veci în istorie.

Regina, pe atunci Prințesa Elisabeta. Londra, iulie 1936.

Prințesele Elisabeta și Margaret, mesaj public pentru copii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în octombrie 1940.

Prințesa Elisabeta și pe atunci proaspătul ei logodnic, locotenentul Philip Mountbatten, prinț al Greciei și Danemarcei, în 1947.

Prințesa Elisabeta și Prințul Philip în ziua nunții lor, 20 noiembrie 1947.

Prințesa Elisabeta și Prințul Philip în luna de miere la Broadlands, Romsey, Hampshire, în 1947.

Regina Elisabeta la Castelul Balmoral cu unul dintre patrupezii ei, în septembrie 1952.

Prințesa Elisabeta cu Prințul Philip, Prințul Charles și Prințesa Anne, în august 1951.

Regina Elisabeta a II-a după ceremonia de încoronare din iunie 1953, la Westminster Abbey, Londra.

Regina Elisabeta a II-a și Ducele de Edinburgh în ziua încoronării, Palatul Buckingham, 1953.

Portret nedatat al Reginei Elisabeta.

Regina Elisabeta a II-a la o petrecere în grădină în Sydney, Australia, 1954.

Regina Elisabeta, într-o fotografie nedatată.

Regina Elisabeta și Prințul Philip, portret la Palatul Buckingham, Londra, decembrie 1958.

Regina Elisabeta alături de soțul și copiii ei în timpul unui picnic pe terenul Castelului Balmoral, în 1960.

Președintele John F. Kennedy și Prima Doamnă Jackie Kennedy vizită oficială la Palatul Buckingham, în 1961.

Diana, Prințesa de Wales, și Regina participă la o recepție la Londra, noiembrie 1982.

Regina Elisabeta cu nepoții ei, Prințul William și Prințul Harry, la un meci de polo, în 1987.

Regina Elisabeta și Prințul Philip participă la un banchet de stat, la Castelul Dublin, pe 18 mai 2011. Vizita ducelui și a reginei în Irlanda a fost prima făcută de un monarh din 1911.

Regina Elisabeta a II-a la o slujbă pentru Ordinul Imperiului Britanic la Catedrala Sf. Paul pe 7 martie 2012.

Regina Elisabeta zâmbește în timp ce își privește calul concurând la Royal Windsor Horse Show, în 2015.

S-a lansat păpușa Barbie Regina Elisabeta a II-a

Scrie un comentariu